Proclamarea victoriei lui Iisus

Posts tagged ‘Sovata2013’

Congres Sovata- ziua 2, dupa masa


In partea de dupa masa s-a continuat dezbaterea si votarea articolelor propuse pentru schimbare.
image
Procedura a fost asemănătoare celei de dimineața: unul dintre frați (Florin Ianovici si apoi Aurel Moldovan) a citit articolele, au fost luări de cuvânt si dezbateri, apoi fratele președinte cerea supunerea la vot.
In ce ma privește, au fost unele articole (articole care au trecut foarte ușor, deoarece erau reglementări pentru o mai buna organizare si care au fost susținute de majoritatea) care pentru mine nu au prezentat un interes deosebit. De aceea, in continuare voi face referire la acele articole in jurul cărora au fost luări de cuvânt si dezbateri.
– s-a propus ca la capitolul principii sa fie consfințit un alt principiu: al sacralitatii familiei- definirea acesteia ca fiind unirea liber consimtita intre bărbat si femeie. Nu am reținut in notitetele scrise, dar din câte rețin a fost aprobată si votată aceasta propunere;
Tot cu aceasta ocazie a fost prezentată in fata Congresului înființarea Universității Crestine la Florești, jud. Cluj.
Fratele Mircea Cirt, unul dintre principalii sustinatori ai acestui proiect, a prezentat încă odată acest proiect.
image
Fratele Corneliu Constantineanu, rectorul ITP, a vorbit pentru susținerea acestui proiect. Printre altele a spus- sunt entuziasmat de acest proiect… O astfel de universitate oferă mai mult decât competente, oferă o transformare a caracterului… Este un moment special adus de Dumnezeu in care se aduna oameni cu pregătire academica si oameni de afaceri penticostali.
Fratele Emil Mestereaga a prezentat originea conceptului de universitate crestina… Dumnezeu vrea sa facem ceva mai mare, nu o extindere a clădirii ITP ci un nou campus. Este vorba de 2 etape:
1. Construirea campusului: susținerea in rugăciune si dăruire;
2. Susținerea campusului prin îndrumarea elevilor, a copiiilor spre aceasta universitate;
Fratele Moise Ardelean- aceasta universitate însemna foarte mult; acest proiect ar putea fi o mare binecuvântare pentru Biserica Penticostala dar ar putea fi si un esec dureros si rusinos.
Pentru a fi o binecuvântare:
a. ar trebui sa ni-l asumam cu toții; exista 3 probleme: banii, profesorii si studenții;
b. rugăciune si susținerea înaintea oamenilor;
c. sprijinul financiar; „cu ajutorul Domnului cred in reușită”- toate cele 2800 de biserici sa gândească așa.
Ne-a împărtășit experiența construirii Bisericii Gloria Arad.
Fratele Simion Bumbar ne-a împărtășit cuvinte de imbarbatare din Ps. 118 in legatura cu acest proiect.
Apoi a fost proiectata o prezentare video a acestui proiect.
Dupa aceea a fost momentul de întrebări din partea participantilor la care a răspuns fratele Cirt.
Denes Luca- se va vinde sediul ITP?
Răspuns: se are in vedere ridicarea campusului si mutarea ITP-ului la Florești, apoi vinderea si investirea in dezvoltarea campusului.
Fratele Nelu Muresan- daca exista un studiu estimativ in legatura cu oamenii care vor vrea sa învețe aici.
R. Exista un studiu, dar nu unul final; dorim sa începem cu 600 si sa ajungem la 1200.
Fratele Ghita Lefter- ce șanse au copiii din familiile sărace sa studieze aici?
R. Nu știu.
Un alt frate- exista un calcul cam cât costa un an de invatamant?
R. Nu am făcut; nu gândim in probleme ci gândim in soluții.
Fratele Cadmiel Paveloni- vor fi profesori care sa poată acoperi nevoia? Vor fi si profesori care nu sunt evanghelici?
R. Sunt profesori si crestini si laici.
Fratele Mihai Dumitrascu- care este relația juridică intre Fundatia „Pro Integritatea” si CCPR? Aveți obiective pentru 2015-2016?
R. Asociația este cea mai buna forma juridică in care noi ne putem mișca in legislația din România. In asociatie vor intra doar penticostali; exista planuri de a merge din aproape in aproape.
Fratele Murza Petru- daca universitatea va genera profit, v-ați gândit cum i-l veți redistribui?
R. Nu m-am gândit.
Fratele Petrica Sigartau- sa credem in acest proiect!
Fratele Nelu Muresan- sa dam in seara asta cea mai mare bancnota din portofel pentru a începe.
Fratele Mocan Romu- ce garanției exista ca aceasta investiție va aparține CCPR?
R. Ne-am ales asociația ca forma de constituire. Membrii consiliului director sunt oameni de afaceri penticostali si pastori penticostali. Au fost date si numele lor.
Exista un document scris ca vom opera transferul de bunuri către CCPR atunci cand va exista posibilitatea.
Fratele Valer Mocan- majoritatea din acest bord sunt pastori penticostali, deci va fi a CCPR.
I. V-ați gândit sa formați specialiști pentru a duce mai departe aceasta afacere? Cand faceți transferul, ați luat in calcul si un posibil faliment?
R. Procesul de derulare are mai multe etape. Ne preocupam pentru formarea de relații in mediul de afaceri.
Fratele Mircea, Verona- ați încercat sa cumparati terenul, nu sa il concesionati?
V-ați gândit la o denumire pentru universitate?
La sfârșitul ciclului universitar aveți o strategie pentru ca absolvenții sa se poată integra pe piața muncii?
V-ați gândit la formarea unor oameni care in viitor sa se poată implica activ la conducerea țării?
R. Am cautat, dar aceasta a fost cea mai buna posibilitate.
Nu ne-am gândit.
Avem in vedere ” mariajul” dintre universitate si mediul de afaceri; in perioada vacantei sa le oferim posibilitatea sa lucreze.
Sigur ca trebuie sa pregătim oameni pentru implicarea in societate la toate nivelurile.
Fratele Rivis Tipei- au fost întrebări multe si interesante; trebuie sa fim optimiști si nu pesimiști. Trebuie sa credem in proiect!

Nor de etichete

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Pastor Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

Ziarul Gandul

Proclamarea victoriei lui Iisus

%d blogeri au apreciat asta: