Proclamarea victoriei lui Iisus

Posts tagged ‘Normalitate’

Preşedintele Iohannis ne cere să fim toleranţi cu şi să acceptăm plagiatorii, hoţii, violatorii, corupţii etc.


Preşedintele Iohannis, ca şi mulţi alţi preşedinţi, ca mai toţi preşedinţii, este o păpuşă în mâinile altora. Nimic nou, nimic senzaţional.

De exemplu, în cazul familiei Clinton şi, deci, a candidatei Hillary Clinton, ştim deja că unul dintre păpuşari (sau un purtător de vorbe al acestora şi personajul la vedere, transmiţătorul de ordine şi aranjorul de prim plan) este domnul Soros. Sinistrul domn Soros are o întreagă turmă de personaje politice internaţionale, americane, europene, preşedinţi, prim-miniştri, parlamentari, şefi de instituţii europene şi internaţionale, care îi ciugulesc din palmă şi îi ascultă ordinele. Documente despre cele afirmate mai sus cât şi despre implicarea acestuia în întreaga lume găsiţi aici, iar numai lista „aliaţilor” (a se citi, slujbaşilor) acestuia din actualul parlament european o găsiţi aici.

Continuarea aici: http://m.evz.ro/presedintele-iohannis-ne-cere-sa-fim-toleranti.html

Anunțuri

Rugaciune pentru familie la Biserica „Emanuel” Oradea 


Penticostali si baptisti din Oradea ne-am alăturat celorlaltor frați de credința din tara intr-o zi de rugaciune si post pentru viitorul familiei din România. 

Ziua s-a încheiat cu o strângere laolaltă la Biserica „Emanuel” din Oradea.

Avem credința ca Dumnezeu va da biruință si va binecuvanta familia in tara noastra.

Doamne, ajuta! Doamne, da izbânda!

In continuare câteva fotografii:

   
    
    
    
    
    
    
    
   

Creștinii moderați, homosexualitatea și familia sfântă!


   

Pastorul Viorel Iuga vede bine. Pentru că are ochii deschiși și înțelege clar realitatea s-a comportat exemplar față de președintele României în acest context în care ofensivei împotriva familiei sfinte i se mai alătură unii care nu luptă lupta cea bună, ci duc lupta împotriva apărătorilor familiei.      Pentru cei care nu realizează ce este homosexualitatea încă se pot trezi, Biblia o definește cum nu se poate mai clar. Îi rog să citească cuvintele de mai jos. Dacă vor fi sinceri vor înțelege că demersul pastorului Viorel Iuga a fost unul al normalității în fața pericolului numit homosexualitate care este mai dăunător decât armele atomice. 

    Studiile spun că: 
Continuarea pe:

http://albfaragri.blogspot.ro/2016/10/crestinii-moderati-homosexualitatea-si.html?m=1

“Căsătoria pentru toți” şi «semnele timpului»


Considerată de mulți ca o simplă și trecătoare dezbatere publică, cu unele reverberații juridice, mai degrabă o rezonanță târzie a unei preocupări europene și nu numai, chestiunea „căsătoriei pentru toți” care agită în prezent spiritele și în România ridică, în realitate, o problemă crucială, sesizată ca atare de puțini, cea a posibilității și tendinței de a construi o societate care, spre deosebire de toate societățile cunoscute până acum, nu se mai referă la Dumnezeu, nici la tradiție și nici la natură. Una de-naturalizată și aparținătoare unei ordini exclusiv umane. Până nu de mult, caracterul natural al familiei, tată, mamă și copil biologic – întâlnirea dintre un bărbat și o femeie fiind astfel o necesitate –, rolul acesteia de celulă a societății, a uneia concepute la rându-i ca o familie mai largă erau acceptate ca fiind de la sine înţeles ex natura rerum. Alte forme familiale – ca de exemplu, adopția – erau concepute și ele după același model, părinții adoptivi căutând în acest scop un copil apropiat de ei prin originea sau fizicul lor, astfel încât să-l apropie cât mai mult posibil de „ceva al lor”, de un veritabil „copil”. Revendicarea căsătoriei homosexuale și a dreptului de parentalitate a acestor cupluri pun însă în discuție această condiţionare deopotrivă naturală şi socială a unor instituţii asupra cărora este proiectat stigmatul unor restricţii inacceptabile aduse autonomiei individului uman.
Continuarea pe:

“Căsătoria pentru toți” şi «semnele timpului»

Normalitatea triumfa la Oradea- 22 octombrie 2016


Astăzi ne-am numărat: au fost distribuite 4.000 de pancarte si cei ce le-au avut le-au ridicat. Apoi au ridicat mana cei ce nu aveau pancarte; mai multe mâini; un calcul rapid: am fost vreo 10.000 poate si mai multi; romani, maghiari, rromi,  slovaci si poate si alții; ortodocsi, romano-catolici, greco-catolici, reformati, baptisti, penticostali si probabil si alții; toți, cetățeni romani care am spus intr-un glas: suntem normali si susținerea normalitatea; vrem ca ea sa fie protejata prin constituție; vrem referendum pentru revizuirea Art.48 alin.1 din Constitutia Romaniei; vrem sa fie scris „bărbat si femeie”; vrem binele acestei tari pentru prezent si viitor, pentru noi si urmasii noștri.

A fost cu noi si familia Bodnariu: părinți si copii. Dumnezeu ne-a dat victorie.

Credem ca si de aceasta data vom fi biruitori. ” Cu noi este Dumnezeu” „suntem o familie unita”!

Doamne, ajuta! Doamne, da izbânda!

 

                                    


                


                                    


                


                


                


                


                 

Chemare la apărarea normalității- Oradea, 22 octombrie 2016


Trăim vremuri de mare confuzie. Ceea ce pana mai ieri era considerat ca fiind rușinos, păcătos  si infractiune azi se vrea legiferat: păcatul homosexualității.

Majoritatea heterosexuala se vede nevoită sa se apere asa cum încă se mai poate: prin legiferarea normalității si prin adunări publice, încercând sa atragă atenția asupra gravelor abateri de la normele bunului simt.

Infima minoritate LGBT este in ofensiva: vrea sa ne facă, cu orice pret, sa cedam la presiunile ei si sa renunțam la convingerile noastre.

Ce vom face? Cum este corect sa procedam in calitate de cetățeni ai României si de crestini?

Ar trebui sa stam indiferenti, spunând ca „oricum nu avem ce face, asta-i lumea in care trăim” sau ar fi normal sa acționam aparandu-ne pe noi si generatiile care vin de acest flagel?

In calitate de cetățean al României, de crestin si slujitor va chem pe toți cei ce veți citi aceste rânduri sa nu stati nepăsători fata de ofensiva agresiva a LGBT. Ce putem face concret?

1. Sa ne rugam si sa postim;

2. Sa ne prezentam convingerile in mod constant si in orice împrejurare;

3. Sa inițiem si sa participam la adunări publice pentru apărarea si promovarea valorilor in care credem;

4. Sa trimitem prin vot in forurile legislative interne si europene pe politicienii crestini si pe cei temători de Dumnezeu care împărtășesc si apară valorile in care credem;

5. Sa fim pregătiți sa facem tot ceea nu contrazice Sfânta Scriptura pentru apărarea si promovarea valorilor in care credem;

6. Sa ne pregătim pentru suferinta;

7. Sa nu încetam sa credem si sa mărturisim ca Dumnezeu are ultimul cuvânt, ca El iubeste pe păcătoși si vrea pocăința si salvarea lor.

Pentru a susține normalitatea si pentru a o apara va chem pe toți cei ce veți citi aceste gânduri sa participati sub organizarea Coaliției pentru Familie susținută de toate Cultele Creștine din România Sâmbătă 22 octombrie 2016 de la ora 11.00 la o adunare publică în Piața Unirii din Oradea pentru a cere modificarea articolului 48 din Constituția României în sensul definirii familiei astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația şi instruirea copiilor”.

Susțin cu bucurie acest demers și intenționez sa particip.

Marșul pentru normalitate la București


Am citit această ştire pe http://www.stiricrestine.ro. Mă bucur că au loc astfel de acţiuni. Îmi pare rău că nu pot participa la această acţiune dar îndemn pe toţi ceei ce sunt creştini să participe şi să fie o voce diferită în aceste vremuri.

mg-7638-300x200
Foto: gandul.info

A devenit deja o tradiție ca, în fiecare an, la începutul verii să se organizeze Marșul pentru Normalitate, o manifestație a societății civile în favoarea familiei, a relațiilor firești dintre oameni și împotriva propagandei homosexuale. Ediția de anul acesta se va desfășura la București sâmbătă, 8 iunie, între orele 11-14, cu punct de pornire din Piața Victoriei.

Un grup de peste 30 de organizații ale societății civile au înregistrat la Parlament amendamente pentru Constituție. Printre ele se află și amendamentul protejării căsătoriei bărbat-femeie.

(sursa: http://www.stiricrestine.ro/2013/06/04/marsul-pentru-normalitate-la-bucuresti-2/?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29)

Nor de etichete

Blogul lui Remus Rasvan

Să nu prețuiti nimic mai mult decât dragostea pentru Hristos!

Popas pentru suflet

Cristian Ionescu

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

%d blogeri au apreciat asta: