Proclamarea victoriei lui Iisus

Posts tagged ‘nevinovăţie’

Cum trebuie fiii luminii să se raporteze la acuzaţii (1)


Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii. (Luca 16:8f)
Dintru-nceput vreau să precizez că nu sunt un fan al pastorului Ioan Pustan. Acest fapt se poate observa din articolele pe care le-am scris la momentul în care a păcătuit închinându-se la icoane.
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2011/11/30/adevarul-servit-impreuna-cu-otrava/)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2011/12/02/incercarea-de-a-minimaliza-raul/)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2012/03/17/cat-de-mult-le-plac-unor-penticostali-gogosile-calde-1/?relatedposts_exclude=502)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2013/07/14/brie-pustan-si-inchinarea-la-icoane/)
Consider şi la acest moment că, în ceea ce îl priveşte pe acesta, nu a rezolvat cazul. Eu nu am văzut nici o înregistrare (aşa cum am văzut în cazul idolatriei) sau o ieşire publică a acestuia în care să spună că a păcătuit. Aşa că încă aştept.
Dar în ceea ce priveşte acuzaţiile care îi sunt aduse în aceste zile doresc să prezint câteva învăţături biblice urmate de concluzii personale în legătură cu procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
Astfel de acuzaţii pot fi aduse oricărei persoane sau oricăriu slujitor. De aceea, oamenii, în mod general, şi credincioşii biblici, în mod special, nu trebuie să fie lesne crezători. (Proverbe 14:15, Roamani 16:18)
Doresc să analizez acest aspect al acuzaţiilor şi procedura de urmat din două perspective: cea biblică şi cea legală, valabilă în sistemele de drept moderne.
Biblia ne arată şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament că oamenii greşesc, că păcătuiesc şi astfel devin vinovaţi. Însă tot Biblia ne învaţă procedura de urmat atunci când există o acuzaţie pentru a fi siguri, la rândul nostru, că nu greşim condamnând un nevinovat sau necondamnând un vinovat ori condamnându-l la o pedeapsă nepotrivită cu vinovăţia acestuia.
Un prim principiu pe care îl găsim în Sfânta Scriptură, principiu care se regăseşte şi în legislaţiile moderne, este cel al prezumţiei de nevinovăţie. Potrivit acestuia, fiecare om trebuie considerat nevinovat până când acuzatorii lui aduc dovezi clare şi suficiente care să-i probeze vinovăţia iar în baza probelor administrate în judecată, instanţa competentă îl declară vinovat.
Contrar acestui principiu, există celălat principiu al prezumţiei de vinovăţie, în care acuzatului fiindu-i aduse acuzaţiile, acesta este în situaţia dificilă de a-şi proba nevinovăţia. Acest din urmă principiu este specific procedurii inchizitoriale. Inchizitorii aduceau acuzaţiile unei persoane, iar aceasta trebuia să-şi dovedească nevinovăţia. În multe cazuri însă mureau nevinovaţi în urma aplicării acestei proceduri.
Astăzi în instanţele din ţara noastră există cazuri de acest fel. Judecătorii, care trebuie să emită sentinţe în baza probelor administrate la dosar, îşi dau seama că o anumită parte are dreptate, dar pentru că nu ştie să îşi apere dreptul, pierde procesul.
Voi prezenta în continuare doar patru pasaje biblice (ele fiind mult mai numeroase) care arată procedura ce trebuie urmată în cazul apariţiei unor acuzaţii la adresa unei persoane sau a unui slujitor.
Exodul 23:1 şi 7.Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate… Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. Aici se vorbeşte despre zvonuri neadevărate, adică acuzaţii nedovedite, neprobate şi de învinuire nedreaptă, adică învinuire neprobată, nedovedită. Un credincios aparţinător poporului lui Dumnezeu nu ar trebuie să lanseze aşa ceva. Este un păcat!
Deuteronomul 17:2-7. Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel, atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. Acest pasaj biblic vorbeşte despre: v.4 cercetări amănunţite adică asigurarea că faptul este adevărat, întemeiat– adică este nevoie ca vinovăţia să fie probată, dovedită! Cu alte cuvinte, fără probe orice acuzaţie poate fi senzaţională, poate produce sentimente puternice, poate fi spusă ca şi cum ar fi adevărată, dar nu are nici o valoare! Acest fapt reiese clar din procedura de urmat prezentată în Vechiul Testament.
Luca 1:1-4. După ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra acestor lucruri de la obârşia lor– ne arată că procedura Bisericii Creştine din primul veac cu privire la orice enunţ era să se asigure că era potrivit cu adevărul. De fapt ei acţionau exact cum Dumnezeu descoperise în Vechiul Testament- orice afirmaţie trebuie verificată.
2 Corinteni 13:1. Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” Orice vorbăsă fie probată. Unul din mijloace a fost şi încă este proba testimonială. La fel, fără probe, afirmaţiile sunt doar… afirmaţii!
În toată acestă discuţie mai apare încă un factor şi anume: cine are competenţa de a se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei spirituale a unei persoane? Nu insist cu argumentaţia, dar din Biblie putem înţelege clar că există un dublu răspuns: Dumnezeu şi oamenii rânduiţi în aceste poziţii.
În cazul acuzaţiilor aduse pastorului Pustan Ioan, dar şi în cazul oricărei persoane acuzate, consider că potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi trebuie aplicate următoarele principii:
1. principiul prezumţiei de nevinovăţie;
2. principiul necesităţii dovedirii, probării acuzaţiilor de către cei ce le emit;
3. principiul pronunţării unei hotărâri de către cei ce au competenţă.
Dacă nu vom ţine cont de aceste principii oricine poate acuza pe oricine, oricine poate judeca pe oricine şi nimeni, în afară de Satan, nu va avea de câştigat.
Dacă timpul îmi va permite, săptămâna viitoare voi reveni cu o analiză din punct de vedere al dreptului procesual penal.

Cîteva consideraţii procedurale despre procesul Mântuitorului


Procesul Mântuitorului a comportat două faze: cea religioasă (iudaică) și cea legală (romană).
Mai întâi este încercarea conducătorilor religioși de a tranșa acest caz într-un cadru strict intern și lui Iisus din Nazaret imputându-i-se o vină de ordin religios.
Cel mai probabil Iisus a fost arestat în Ghetsimani de garda Templului și, după ce a fost legat, a fost dus mai întâi la Ana care era socrul Marelui Preot în exercițiu, Caiafa. Această etapă din planul de stopare a activității Profetului din Nazaret era una care avea un caracter preliminar, posibil cu scopul de a-L avertiza pe Acesta despre consecințele continuării unei lucrări agresive împotriva intereselor reprezentate de clanul al cărui exponent era Ana.
Analizând alte relatări biblice în care Ana mai este văzut în ipostaze asemănătoare (cazul înregistrat de Luca în Faptele Apostolilor 4:1-21) putem presupune că acesta a încercat ceva asemănător și în cazul lui Iisus: un compromis care să aducă rezultate avantajoase pentru Ana și cei care conduceau religios națiunea iudaică. Da fapt evanghelistul Ioan înregistrează această dicuție: Marele preot a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.” La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, care stăteau acolo, a dat o palmă lui Iisus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” Iisus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18:19-24).
Răspunsul Domnului Iisus la întrebările lui Ana îl fac pe acesta să înțeleagă că nu există loc pentru compromis. Fostul Mare Preot renunță și Iisus este trimis la Caiafa pentru ca acest caz să fie rezolvat înt-un alt fel. Se dorea însă ca problema să rămână una de ordin intern iar autoritățile romane să nu fie implicate.
De data aceasta, procedural, Sinedriul se autosesisează și cercetează cazul trimis spre judecare. În timpul Domnului Iisus acest for conducător avea doar competențe de ordin religios și nu putea să aplice pedeapsa cu moartea, aceasta fiind un atribut exclusiv al reprezentatului puterii romane, în cazul de față, a prefectului Pilat. Dacă Sinedriul considera că o persoană a săvârșit o faptă deosebit de gravă și care putea fi sancționată prin aplicarea pedepsei capitale, acesta trebuia să se adreseze lui Pilat și să-și susțină acuzațiile potrivit legii romane. Dacă fapta putea fi încadrată într-una dintre crimele grave prevăzute de legea romană, magistratul putea ratifica acuzația Sinedriului și putea pronunța pedeapsa capitală.
Odată ajuns în fața forului de judecată, pentru Iisus exista doar o singură posibilitate: ori achitarea ori condamnarea Sa. Totuși, având în vedere contextul situației, se putea urma o a treia cale, cale pe care conducătorii religioși au urmat-o în alte situații: omorârea cu pietre (vezi cazul femeii prinse în preacurvie- Ioan 8:1-5 și cazul primului martir al Bisericii, Ștefan- Faptele Apostolilor 7:51-60).
Este posibil ca Marele Preot să fi avut în minte acest mod de soluționare a cazului Nazarineanului: să-L provoace pe Iisus să rostească o blasfemie (sigur considerată așa după judecata lor) gravă care să nască o așa indignare încât participanții să procedeze la execuția lui Iisus fără nici o altă judecată. În felul acesta ar fi pus rapid capăt problemei.
Membrii Sinedriului căutau o vină Lui Iisus și pentru aceasta au pregătit și martori mincinoși. Iată relatarea evanghelistului Marcu: Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare; dar nu găseau nici una.Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui, şi au zis: „Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâni omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâni omeneşti.” Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. (Marcu 14:55-59). Deși au făcut toate aceste aranjamente, Caiafa realizează că se află într-un impas (nu s-a ajuns la linșajul Nazarineanului) și atunci alege varianta cea mai puțin dorită și anume cea legală. În sensul acesta Caiafa interoghează pe Iisus: Marele preot L-a întrebat iarăşi, şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Da, Sunt” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea. Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: „Prooroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme… Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot Soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat. (Marcu 14: 61-65 și 15:1). Crima care îi era imputată lui Iisus era aceea de a se pretinde Fiul lui Dumnezeu. Hotărârea lor a fost că pentru aceasta Iisus merită pedeapsa capitală. Dar acum Sinedriul era în situația de a fi obligați să urmeze procedura legală: să constate fapta, să admită necompetența lor de a condamna la moarte, să trimită cauza spre instanța competentă în a pronunța condamnarea la moarte.
În felul acesta se ajunge la a doua fază a procesului Mântuitorului și anume judecarea Sa de către singurul judecător competent, prefectul roman al provinciei, în persoana lui Pilat din Pont.
Procedura romană care putea fi aplicată în această speță era cea extraordinară (dreptul roman a cunoscut în evoluția sa trei proceduri: procedura legis-acțiunilor, procedura formulară și procedura extraordinară). Palestina din timpul lui Iisus era provincie romană și era administrată direct de împărat prin prefectul lui. Această procedură cuprindea de obicei patru părți: acuzarea, interogatoriul, mărturisirea acuzatului (dacă exista) și sentința. Redau în continuare desfăsurarea procesului roman așa cum o prezintă evanghelistul Ioan: Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. Pilat, deci, a ieşit afară la ei, şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva omului acestuia?” Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” Pilat a răspuns: „Eu Sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?” „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?” Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?” Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Şi Baraba era un tîlhar… Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să-L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Şi-I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis Iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El.” Isus a ieşit, deci, afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată omul!” le-a zis Pilat. Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L” le-a zis Pilat „căci eu nu găsesc nici o vină în El.” Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică. A intrat iarăşi în odaia de judecată şi i-a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?” Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!”„N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a răspuns Isus „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.” De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.” Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre” iar evreieşte: „Gabata.” Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. (Ioan 18:28-40 și 19:1-16a)
Pe baza relatării lui Ioan dar și a celorlați evangheliști fac câteva observații de ordin procedural.
1. Aflarea acuzațiilor: „Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?” (v.29)
La aceasta acuzatorii raspund vag: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” (v.30).
Analizând la rece acuzațiile aduse, Pilat ajunge la convingerea că Iisus nu a înfăptuit nimic împotriva intereselor Romei și încearcă să retrimită cazul în Sinedriu: Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” (v.31) . Pentru că Sinedriul avea doar competențe religioase și nu putea aplica decât pedepse corecționale Iisus nu ar fi putut fi condamnat la moarte. Realizând pericolul pentru planul lor de eliminare a lui Iisus ei susțin cu insistență incompetența instanței lor și competența deplină a prefectului roman: „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. (v. 31f). În același timp își dezvăluie adevăratele intenții în fața lui Pilat: Iisus din Nazaret trebuie să moară!
Evanghelistul Luca ne prezintă modul în care o acuză de ordin religios pentru care Pilat refuză să se pronunțe este convertită într-una de ordin politic pentru care prefectul va fi obligat să dea o sentință: Şi au început să-L pîrască, şi să zică: „Pe omul acesta l-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicând că el este Hristosul, Împăratul.” (Luca 23:2). Din acest moment crima lui Iisus nu mai este prezentată ca fiind de ordin religios ci ea este una politică: lezmajestate!
2. Interogatoriul acuzatului
Prin această acuzație autoritatea romană devine competentă și Pilat este interesat să lămurească situația. Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” (In. 18:33) la care Iisus răspunde: De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” (v.34). Acest răspuns ar putea să însemne: Tu zici aceasta sau Da, într-adevăr sunt! La raspunsul lui Iisus Pilat recunoaşte nevinovăţia Acestuia: „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” (Luca 23:4f). Pilat, poate marcat de îndoială, încearcă să scape de acest caz şi îl trimite spre judecare lui Irod. Irod refuză să judece acest caz şi, după ce Îl batjocoreşte pe Iisus, îl trimite la Pilat. (Luca 23:6-11)
Neputând să scape de acest caz care probabil îi devenise o povară, prefectul încearcă o altă strategie: eliberarea unui condamnat cu ocazia Paştelui. Ceea ce constatase până la acel moment (că Iisus din Nazaret este nevinovat) şi mesajul pe care i l-a trasmis soţia sa în urma unui vis l-au determinat pe Pilat să apeleze la consultarea mulţimii: La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Hristos?” Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui. Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.” (Matei 27:15-19). Probabil că ajunsese la convingerea că, în faţa dovezilor, cel care va fi condamnat în urma consultării populare va fi Baraba, adevăratul călcător de lege. Dar s-a înşelat!
La acest punct al procesului conducătorii iudei adoptă o altă strategie şi, aţâţând mulţimea adunată, procedează la un adevărat şantaj: Pilat trebuie să-l condamne altfel va urma tulburare până la răscoală! Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Dregătorul a luat cuvântul, şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba” au răspuns ei. (Matei 27: 20-21)
Potrivit relatărilor evanghelice se pare că, în dorinţa de a scăpa de această nedorită situaţie în care se afla- de a condamna un nevinovat, pilat dispune flagelarea Domnului Iisus pentru a stârni mila mulţimii. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”- Luca 23:22f şi Atunci Pilat a luat pe Iisus, şi a pus să-L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Şi-I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis Iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El.” Iisus a ieşit, deci, afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată omul!” le-a zis Pilat. Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L” le-a zis Pilat „căci eu nu găsesc nici o vină în El.” (Ioan 19:1-6). Aşa cum istoria a înregistrat, toate acestea nu au avut efectul scontat de prefect, mulţimea fiind manipulată grosolan de către conducătorii iudei.
Ca un ultim gest de a se desolidariza de o mulţime care îi cerea să pronunţe o sentinţă percepută ca fiind nedreaptă, Pilat se spală pe mâini, nedorind să fie parte la decizia lor. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” (Matei 27:24) Era gestul unui magistrat din antichitate care se desolidariza de o mulţime care îl obliga să procedeze la o decizie care îi producea dezgust şi silă.
3. Pronunţarea sentinţei
Acuzatorii cereau ca Iisus din Nazaret să fie condamnat la moarte pentru lezmajestate, faptă incriminată de legea romană în vigoare la acel moment. Printr-o lege din anul 46 în.Cr. sub domnia lui Iulius Cezar a fost incriminată infracţiunea de crimen laese majestatis populi romani. Potrivit acestei legi, persoana care a tradat Cezarul, a luat în derâdere, a batjocorit numele sau imaginea acestuia sau a atentat la siguranţa sau integritatea autorităţii Romei ori a reprezentanţilor împăratului putea fi pedepsită cu moartea. De această lege s-a folosit Pilat pentru a pronunţa o sentinţă în acest caz. Dar Iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.” Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Iisus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre” iar evreieşte: „Gabata.” Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat, deci, pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească. (Ioan 19:12-16)
Cazul de faţă fiind al unui peregrin ( Domnul Iisus nu era cetăţean roman aşa cum a fost apostolul Pavel) se aplica procedura extraordinară şi, mai mult ca sigur, cauza şi rezultatul ei nu au fost consemnate în vreun înscris care să fie comunicat la Roma. Se pare că singura consemnare a fost cea de pe titulus-ul care a fost pus deasupra crucii. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.” Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor i-au zis lui Pilat: „Nu scrie: „Împăratul Iudeilor”. Ci scrie că El a zis: „Eu Sunt Împăratul Iudeilor.” „Ce am scris, am scris” a răspuns Pilat. (Ioan 19:19-22)
Potrivit regulilor procedurale de atunci sentinţa era pronunţată de judecător care rostea în latină cuvintele Ibis in crucem!. În felul acesta se încheia judecată şi se trecea apoi la executarea sentinţei. Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. Pilat a Hotărât să li se împlinească cererea. Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să-şi facă voia cu El. (Luca 23:22-25)
Astfel s-a încheiat unul dintre cele mai răsunătoare procese din istorie, dar şi unul dintre cele în care s-a pronunţat cea mai nedreaptă sentinţă!
După terminarea acestei ultime faze în faţa prefectului roman Iisus este crucificat între doi făcători de rele. Iisus Însuşi a profeţit despre moartea Sa care nu era o victorie a conducătorilor religioşi iudei ci era împlinirea planului divin de salvare a omenirii pierdute. „Iată,” a zis El, „ne suim la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile Neamurilor, care își vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa, și-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia. (Marcu 10:33-34). Căci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujească şi sa-Şi dea viaţa răscumparare pentru mulţi!” (Marcu 10:45). Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Iisus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiti; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
( Faptele Apostolilor 2:22-24)
Învierea lui Iisus a confirmat nevinovăţia Lui şi El este acum Regele regilor şi Domnul Domnilor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care Sunt cu El, de asemenea, îi vor birui. (Apocalipsa 17:14)
Iubite cititor, asigură-te că eşti de partea câştigătoare!

Nor de etichete

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Pastor Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

Ziarul Gandul

Proclamarea victoriei lui Iisus

%d blogeri au apreciat asta: