Proclamarea victoriei lui Iisus

Posts tagged ‘lepadare de credință’

Papa Francis si programul de rugaciune pentru 2016


https://m.youtube.com/watch?v=07dPzM5q43c

Anunțuri

Actualitatea lui John Stott


stott

Ieri citeam în comentariul lui Stott Galateni-o singură cale.
În lectura mea am dat peste un pasaj care mi s-a părut atât de actual pentru vremurile noastre.
Îl redau mai jos. Iată ce predica (între anii 1965-1966) şi apoi scria celebrul predicator şi teolog:
Oricine respinge Evanghelia apostolică,indiferent cine ar fi, trebuie respins şi el. S-ar putea să apară ca „un înger din cer”. În acest caz noi trebuie să preferăm pe apostoli, îngerilor.Nu trebuie să fim orbiţi, aşa cum sunt mulţi, de darul sau poziţia în biserică a învăţătorului. S-ar putea ca ei să aibă titluri academice şi un renume deosebit. S-ar putea să fie episcopi sau arhiepiscopi, profesori universitari sau chiar papa. Dar, dacă ei aduc o evanghelie diferită de aceea propovăduită de apostoli şi înregistrată în Noul Testament, trebuie să-i respingem. Noi îi judecăm pe ei după Evanghelie, nu judecăm Evanghelia după cine sunt ei.
(sursa: John R.W Stott, Galateni- o singură cale, ed. Logos, Cluj, 1993, p.32)
Foarte important: aceste adevăruri le predica şi le scria unul care avea multă pregătire academică!
(sursa fotografiei: http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2011_07_01_archive.html)

Moartea unui pastor baptist


Am primit zilele acestea un link cu o înregistrare postata pe youtoube (http://m.youtube.com/watch?feature=c4-feed-u&v=7jx-YOBGD7w).
Am urmărit cu atenție aceasta inregistrare si consider ca este important sa o postez deoarece nu trebuie sa uitam pe cei ce au platit un preț mare pentru credința in Cristos.
In vremea de libertate pe care o avem, cand unii renunța la aceasta credință atât de ușor (http://decluj.wordpress.com/2013/10/30/domnilor-eu-m-am-retras/), consider ca martirii perioadei comuniste sunt un model pe care trebuie sa fim gata sa-l urmam.
Dumnezeu sa ne ajute!

Nor de etichete

Blogul lui Remus Rasvan

Să nu prețuiti nimic mai mult decât dragostea pentru Hristos!

Popas pentru suflet

Cristian Ionescu

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

%d blogeri au apreciat asta: