Proclamarea victoriei lui Iisus

Posts tagged ‘Crislam’

Pentru susţinătorii şi promotorii români ai Crislamului- Avertismentul unui Episcop irakian pentru Occident: Suferinţele noastre de astăzi sunt preludiul suferinţelor voastre


24.08.2014, Erbil (Catholica) – Arhiepiscopul caldeean de Mosul i-a avertizat pe creştinii din toată lumea că riscă aceleaşi suferinţe ca Dieceza sa din partea musulmanilor. “Suferinţele noastre de astăzi sunt preludiul suferinţelor voastre. Creştinii apuseni şi răsăriteni vor suferi în viitorul apropiat”, a declarat Arhiepiscopul Emil Nona pentru cotidianul italian Corriere della Sera, ediţia din 9 august. Declaraţiile au fost date din Erbil, capitala Kurdistanului irakian.

Prelatul a fost forţat de statul islamic – un califat înfiinţat recent în Irak şi Siria – să îşi părăsească reşedinţa. Este unul dintre cei cinci Episcopi care au fost forţaţi să plece din Mosul. Gruparea islamistă i-a persecutat pe toţi musulmanii ne-sunniţi din teritoriul controlat. “Mi-am pierdut Dieceza”, a spus el. “Clădirile în care îmi desfăşuram apostolatul au fost ocupate de radicali islamişti, care ne-au cerut să ne convertim, sau vom fi ucişi. Dar comunitatea mea este încă vie.” Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste 1,2 milioane de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele, cel puţin 10.000 de refugiaţi irakieni ajungând în Siria.

Arhiepiscopul Nona a făcut un apel către presa occidentală: “Încercaţi să ne înţelegeţi. Principiile voastre liberale şi democratice nu valorează nimic aici. Trebuie să regândiţi realitatea Orientului Mijlociu, deoarece primiţi cu braţele deschise în ţările voastre un număr tot mai mare de musulmani. Şi voi sunteţi în pericol. Trebuie să fiţi tari şi curajoşi în decizii, chiar cu costul contrazicerii principiilor voastre. Voi gândiţi că toţi oamenii sunt egali, dar islamul nu spune că toţi sunt egali. Valorile voastre nu sunt valorile lor. Dacă nu veţi înţelege aceasta suficient de rapid, veţi deveni victime ale inamicului pe care l-aţi primit în casele voastre.”

(sursa:http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/avertismentul-unui-episcod-irakian-pentru-occident-suferintele-noastre-de-astazi-sunt-preludiul-suferintelor-voastre/ )

Anunțuri

Despre efectele sunetelor produse de „gugustiuci”- continuare


Am publicat o prima postare pe acest subiect aici: (https://ioanjoldes.wordpress.com/2014/06/26/despre-efectele-sunetelor-produse-de-gugustiuci/)
Deși au apărut de ceva timp informații despre o posibila demisie a rectorului ITP Bucuresti am așteptat ceva oficial.
Astăzi am aflat oficial despre aceasta demisie.
Informații suplimentare pot fi citite pe site-ul oficial al instituției anterior mentionate: http://www.itpbucuresti.ro/noutati/comunicat-al-senatului-institutului-teologic-penticostal-din-bucure–ti_1
Pentru mine un lucru este clar: CCPR este o organizație crestina matura si avem conducători care țin la adevarul Sfintelor Scripturi, in acest an dovedind practic aceasta (cazul Pustan si cazul ITP- Constantineanu).
Pot presupune ca si ceilalți doi profesori care au promovat si susținut „cazul Volf” si-au primit binemeritata mustrare si trag nădejde ca pe viitor vor fi mai atenți la ce scriu si cum scriu.

Despre efectele sunetelor produse de „guguştiuci”


gugustiuc
vanatoare gugustiuci
În ultima lună (aproximativ) am putut asista la un veritabil război ideatic în lumea virtuală în legătură cu vizita profesorului Volf la ITP Bucureşti. Unii (în special profesori la această instituţie) l-au susţinut cu toată energia scriind laudativ la adresa lui. În acelaşi timp, nu s-au dat înapoi de a se apăra unii pe alţii şi de a încerca să asasineze moral pe oricine încerca să spună că Volf ar fi un promotor al Crislamului. Deşi li s-a atras la unii atenţia (eu însumi am atras atenţia unuia dintre ei care este şi pastor) despre poziţia pe care au adoptat-o şi limbajul pe care îl folosesc (ajungând până la dispreţ), au continuat să scrie susţinând aceeaşi poziţie şi folosind acelaşi limbaj. Apoi, brusc, fără prea multe explicaţii s-au retras din acesta dezbatere. Mai nou, unul a decis să retragă postările care atacau pe “guguştiuci”. Motive a găsit, că de aia e dascăl!
Rămân însă câteva întrebări.
1. Când l-au invitat pe Volf, nu s-au gândit la consecinţe?
2. Când au scris ce au scris şi cum au scris, nu s-au gândit că nu e de folos duhovnicesc?
3. Dacă prin acţiunea lor (legată de vizita profesorului Volf şi de susţinerea acestuia) au făcut ceva bun şi de folos pentru CCPR şi ITP Bucureşti, de ce renunţă acum? Oare n-ar trebui să apere cu orice preţ adevărul?
4. Dacă au greşit, cum şi când vor răspunde?
După cum se poate constata cu “ochiul liber” şi sunetele produse de “guguştiuci” pot avea efecte. Dacă sunt efecte pozitive s-au dimpotrivă o să vedem.
Oricum, lucrurile se vor clarifica. Ele nu trebuie să rămână aşa.
Şi, aşa cum spuneam în altă postare, este bine că în afara ITP-ului, în bisericile locale există oameni care nu se aliniază imediat la tot ce se transmite dintr-un anumit loc (în acest caz ITP Bucureşti). Consider că aceasta este o dovadă de normalitate dar şi de maturitate a CCPR. În acelaşi timp, îmi exprim convingerea că fraţii din conducerea CCPR cu atribuţii în ceea ce priveşte învăţământul organizat şi desfăşurat în cadrul CCPR vor veghea ca adevărul Evangheliei să nu fie diluat de alte învăţături aduse, promovate şi susţinute de “mari personalităţi” din lumea academică.
Eu nu am nimic împotriva oamenilor pregătiţi din punct de vedere academic, nu sunt împotriva educaţiei (eu însumi încerc să mă dezvolt), dar voi fi în continuare în opoziţie cu cei care, bazându-se pe faptul că au o pregătire academică (pe care nu le-o contest), vor încerca să abată pe credincioşi de la adevărul biblic. Sunt convins că Biblia trebuie să rămână norma de învăţătură şi trăire a celor ce vor să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. Şi pentru asta sunt gata să lupt! Îmi amintesc ce spunea un profesor pe care l-am avut (are doctorat, mai e şi prin comisii de doctorat, este şi preşedintele unei organizaţii creştine din România):” studiem teologie, dar Biblia trebuie să aibă ultimul cuvânt”. Cum scriam într-o altă postare: teologii şi teologiile lor vor trece, dar Biblia va rămâne.
PS.
Dacă unii au ales să retragă posturile cu “guguştiucii” eu le-am păstrat la mine în computer (pentru uz personal, deocamdată 🙂 ); că există zicerea “Verba volant, scripta manent“.

ITP, Volf şi erezia


Am citit astăzi o recenzie a cărții Allah A Christian Response a profesorului Miroslav Volf, invitatul din aceste zile al ITP-ului din București.
Recenzia poate fi citită aici: http://exposingheresy.files.wordpress.com/2011/11/allah-a-christian-response-book-review.pdf
Dacă așa stau lucrurile și pe un astfel de profesor ITP-ul îl invită și îl promovează, atunci am siguranța că de la ITP unii (cei ce l-au invitat, cei ce l-au promovat, cei ce l-au apărat) trebuie să plece! Unde? E treaba lor, dar să ne lase!

Nor de etichete

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: