Rezoluția Conferinței Naționale a pastorilor din CCPR
Sursa: http://www.cultulpenticostal.ro/comunicate/rezolutie-sovata-20-octombrie-2017/
Posts tagged ‘CCPR’
Maturitate si curaj- Comunicatul COMITETULUI EXECUTIVAL CULTULUI CREȘTIN PENTICOSTAL- Cazul Florin Ianovici
Din păcate un fost lider al CCPR a falimentat!
Din fericire Dumnezeu ne-a binecuvântat cu lideri care dau dovada de maturitate si curaj in situații extrem de delicate!
Sa ne rugam in continuare pentru fratii pastori din CE al CCPR. Dumnezeu sa ii ajute sa nu compromită adevarul si invataturile biblice pentru nimeni, oricine ar fi fost acel cineva.
„Nimeni nu este mai presus de lege”!
Cine vrea sa înțeleagă va înțelege; cine-i orb si surd sa se … trateze!
Iar cine nu vrea sa înțeleagă, sa nu înțeleagă!
Conținutul comunicatului:
Având în vedere mesajul pastorului Ianovici Florin la slujba din Joia Mare din Biserica Penticostală ”Betel” București, cât și comunicatul de pe pagina sa de facebook, prin care anunță retragerea sa din Cultul Creștin Penticostal, care au produs confuzie, tulburare și durere, ne vedem nevoiți să venim cu lămuriri pentru oamenii de bună credință, care vor să cunoască adevărul.
În data de 20.09.2016, pastorul Ianovici Florin a fost suspendat din funcția de pastor pentru 6 luni, urmând ca după această perioadă să fie analizat comportamentul lui din acest interval de timp și să se hotărască în consecință.
În zilele de 4 și 5 aprilie 2017, Comitetul Executiv a discutat și analizat comportamentul lui în perioada de suspendare și a constatat că s-a conformat cerințelor disciplinare impuse în această perioadă, dar nu a convins că în viața lui personală a intervenit pocăința, atât de necesară celor care trebuie recuperați pentru slujire.
Totuși, Comitetul Executiv a hotărât să-i ridice sancțiunea, să-i mai dea o șansă, dar și să îl ajute să corecteze ceea ce trebuie să corecteze în viața lui de slujitor. De aceea s-a hotărât monitorizarea lui și a Bisericii ”Betel” până la ultima ședință a Comitetului Executiv din 2017, urmând ca atunci să se reevalueze situația, iar la începutul anului 2018, care este an electoral în Cultul Creștin Penticostal, prin votul bisericii se va stabili cine va fi păstorul coordonator al Bisericii ”Betel” București.
Condițiile care i s-au cerut în perioada monitorizării au avut în vedere vulnerabilitățile lui și prin ele s-a urmărit să fie ajutat, să fie recuperat și nu să fie limitat în ceea ce privește implicarea sa viitoare în lucrarea lui Dumnezeu.
Înainte de a-i fi comunicată decizia Executivului, pastorul Ianovici Florin a declarat că el este gata să accepte orice decizie care va fi luată în dreptul său și se angajează să o respecte.
După ce i s-a comunicat decizia, pastorul Ianovici Florin a acceptat-o și a declarat că pentru el nu-i o problemă că nu este păstor coordonator și că în realitate niciodată în colaborarea dintre el și Ivan Ștefan, „nu s-a știut cine este numărul unu și cine e numărul doi.”
Am convenit cu cei doi păstori ai Bisericii „Betel”, ca joi 06 aprilie 2017, pastorul Ivan Ștefan să anunțe în Biserica ”Betel” București hotărârea Comitetului Executiv și apoi Ianovici Florin să-și reia activitatea de păstor în biserică. Nu s-a cerut ca cineva din Conducerea Cultului sau a Comunității Regionale București să meargă să facă anunțul acesta. Dacă s-ar fi dorit, am fi făcut acest lucru.
Conducerea Cultului Creștin Penticostal nu tratează cu dispreț sau cu indiferență Biserica ”Betel” București, și nici vreo altă biserică dintre cele 3000 care-i aparțin.
Pastorul Ianovici Florin și-a reluat activitatea în ziua de 09.04.2017 la Sărbătoarea Floriilor și a slujit duminică, luni, marți și joi 13.04.2017.
În Joia Mare, în mesajul pe care l-a transmis, în loc să determine credincioșii să se apropie de Dumnezeu și să se împărtășească din Trupul și Sângele Domnului Isus, a anunțat retragerea lui, surprinzând întreaga biserică.
În același moment comunicatul a apărut pe facebook, ceea ce dovedește că totul a fost pregătit din timp. De altfel el spunea că de câteva zile se gândește la lucrul acesta. Hotărârea sa este unilaterală. Nu s-a consultat cu nimeni dintre factorii responsabili și nu a comunicat înainte ceea ce vrea să facă, nici Conducerii Bisericii, nici Comunității Regionale București și nici Conducerii Cultului Penticostal.
Prezentarea motivelor pentru care a luat această hotărâre este făcută cu rea credință și plină de inexactități, încercând să arunce vina pe Conducerea Cultului Penticostal și să denigreze Cultul Penticostal din care a făcut parte aproape 24 ani.
Răspunsul nostru față de motivele invocate de Ianovici Florin este următorul:
Continuarea aici:
Partajează asta:
Conferinta „Recuperarea valorilor pierdute ale Bisericii- Sovata, 19-21 octombrie 2016-imagini (2)
Se se pare ca mâine vom avea un comunicat oficial al CCPR in legătura cu revizuirea art.48 al.1 din Constitutia Romaniei si recenta declarație a domnului Iohannis in legătura cu acest demers.
Partajează asta:
Cum trebuie fiii luminii să se raporteze la acuzații (1 și 2) update
Am decis să reiau această postari din 22 și 27 februarie 2014 (am avut în vedere atunci cazul fostului pastor penticostal Pustan Ioan) și în cazul care acum este intens dezbătut în media virtuală dar, așa cum am am aflat de la fratele pastor Florin Ianovici, este judecat de către frații din conducerea CCPR.
Iată ce scria fratele pastor Florin Ianivici pe contul său de FB. în 7 martie 2016 (https://www.facebook.com/florinianovici?ref=ts&fref=ts) :
Anunt
,,În ultima lună am fost ținta unor calomnii și defăimări incalificabile. Tăcerea mea se datorează faptului că s-a decis întrunirea Comitetului Executiv al Cultului Creștin Penticostal, care să judece această situație, mâine, în data de 8 martie. După această ședință voi prezenta public punctul meu de vedere asupra înregistrării care circulă, în care voi dezvălui motivația acestei înscenări, a protagoniștilor ei și cine stă cu adevărat în spatele acestui atac mizerabil.… Voi publica declarațiile, doveziile scrise și probele pentru acest caz.”
Cu considerație,
Florin Ianovici
Cum trebuie fiii luminii să se raporteze la acuzaţii (1)
Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii. (Luca 16:8f)
Dintru-nceput vreau să precizez că nu sunt un fan al pastorului Ioan Pustan. Acest fapt se poate observa din articolele pe care le-am scris la momentul în care a păcătuit închinându-se la icoane.
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2011/11/30/adevarul-servit-impreuna-cu-otrava/)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2011/12/02/incercarea-de-a-minimaliza-raul/)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2012/03/17/cat-de-mult-le-plac-unor-penticostali-gogosile-calde-1/?relatedposts_exclude=502)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2013/07/14/brie-pustan-si-inchinarea-la-icoane/)
Consider şi la acest moment că, în ceea ce îl priveşte pe acesta, nu a rezolvat cazul. Eu nu am văzut nici o înregistrare (aşa cum am văzut în cazul idolatriei) sau o ieşire publică a acestuia în care să spună că a păcătuit. Aşa că încă aştept.
Dar în ceea ce priveşte acuzaţiile care îi sunt aduse în aceste zile doresc să prezint câteva învăţături biblice urmate de concluzii personale în legătură cu procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
Astfel de acuzaţii pot fi aduse oricărei persoane sau oricăriu slujitor. De aceea, oamenii, în mod general, şi credincioşii biblici, în mod special, nu trebuie să fie lesne crezători. (Proverbe 14:15, Roamani 16:18)
Doresc să analizez acest aspect al acuzaţiilor şi procedura de urmat din două perspective: cea biblică şi cea legală, valabilă în sistemele de drept moderne.
Biblia ne arată şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament că oamenii greşesc, că păcătuiesc şi astfel devin vinovaţi. Însă tot Biblia ne învaţă procedura de urmat atunci când există o acuzaţie pentru a fi siguri, la rândul nostru, că nu greşim condamnând un nevinovat sau necondamnând un vinovat ori condamnându-l la o pedeapsă nepotrivită cu vinovăţia acestuia.
Un prim principiu pe care îl găsim în Sfânta Scriptură, principiu care se regăseşte şi în legislaţiile moderne, este cel al prezumţiei de nevinovăţie. Potrivit acestuia, fiecare om trebuie considerat nevinovat până când acuzatorii lui aduc dovezi clare şi suficiente care să-i probeze vinovăţia iar în baza probelor administrate în judecată, instanţa competentă îl declară vinovat.
Contrar acestui principiu, există celălat principiu al prezumţiei de vinovăţie, în care acuzatului fiindu-i aduse acuzaţiile, acesta este în situaţia dificilă de a-şi proba nevinovăţia. Acest din urmă principiu este specific procedurii inchizitoriale. Inchizitorii aduceau acuzaţiile unei persoane, iar aceasta trebuia să-şi dovedească nevinovăţia. În multe cazuri însă mureau nevinovaţi în urma aplicării acestei proceduri.
Astăzi în instanţele din ţara noastră există cazuri de acest fel. Judecătorii, care trebuie să emită sentinţe în baza probelor administrate la dosar, îşi dau seama că o anumită parte are dreptate, dar pentru că nu ştie să îşi apere dreptul, pierde procesul.
Voi prezenta în continuare doar patru pasaje biblice (ele fiind mult mai numeroase) care arată procedura ce trebuie urmată în cazul apariţiei unor acuzaţii la adresa unei persoane sau a unui slujitor.
Exodul 23:1 şi 7.Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate… Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. Aici se vorbeşte despre zvonuri neadevărate, adică acuzaţii nedovedite, neprobate şi de învinuire nedreaptă, adică învinuire neprobată, nedovedită. Un credincios aparţinător poporului lui Dumnezeu nu ar trebuie să lanseze aşa ceva. Este un păcat!
Deuteronomul 17:2-7. Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel, atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. Acest pasaj biblic vorbeşte despre: v.4 cercetări amănunţite adică asigurarea că faptul este adevărat, întemeiat– adică este nevoie ca vinovăţia să fie probată, dovedită! Cu alte cuvinte, fără probe orice acuzaţie poate fi senzaţională, poate produce sentimente puternice, poate fi spusă ca şi cum ar fi adevărată, dar nu are nici o valoare! Acest fapt reiese clar din procedura de urmat prezentată în Vechiul Testament.
Luca 1:1-4. După ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra acestor lucruri de la obârşia lor– ne arată că procedura Bisericii Creştine din primul veac cu privire la orice enunţ era să se asigure că era potrivit cu adevărul. De fapt ei acţionau exact cum Dumnezeu descoperise în Vechiul Testament- orice afirmaţie trebuie verificată.
2 Corinteni 13:1. Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”Orice vorbă –să fie probată. Unul din mijloace a fost şi încă este proba testimonială. La fel, fără probe, afirmaţiile sunt doar… afirmaţii!
În toată acestă discuţie mai apare încă un factor şi anume: cine are competenţa de a se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei spirituale a unei persoane? Nu insist cu argumentaţia, dar din Biblie putem înţelege clar că există un dublu răspuns: Dumnezeu şi oamenii rânduiţi în aceste poziţii.
În cazul acuzaţiilor aduse pastorului Pustan Ioan, dar şi în cazul oricărei persoane acuzate, consider că potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi trebuie aplicate următoarele principii:
1. principiul prezumţiei de nevinovăţie;
2. principiul necesităţii dovedirii, probării acuzaţiilor de către cei ce le emit;
3. principiul pronunţării unei hotărâri de către cei ce au competenţă.
Dacă nu vom ţine cont de aceste principii oricine poate acuza pe oricine, oricine poate judeca pe oricine şi nimeni, în afară de Satan, nu va avea de câştigat.
Dacă timpul îmi va permite, săptămâna viitoare voi reveni cu o analiză din punct de vedere al dreptului procesual penal.
Dintru-nceput vreau să precizez că nu sunt un fan al pastorului Ioan Pustan. Acest fapt se poate observa din articolele pe care le-am scris la momentul în care a păcătuit închinându-se la icoane.
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2011/11/30/adevarul-servit-impreuna-cu-otrava/)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2011/12/02/incercarea-de-a-minimaliza-raul/)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2012/03/17/cat-de-mult-le-plac-unor-penticostali-gogosile-calde-1/?relatedposts_exclude=502)
(https://ioanjoldes.wordpress.com/2013/07/14/brie-pustan-si-inchinarea-la-icoane/)
Consider şi la acest moment că, în ceea ce îl priveşte pe acesta, nu a rezolvat cazul. Eu nu am văzut nici o înregistrare (aşa cum am văzut în cazul idolatriei) sau o ieşire publică a acestuia în care să spună că a păcătuit. Aşa că încă aştept.
Dar în ceea ce priveşte acuzaţiile care îi sunt aduse în aceste zile doresc să prezint câteva învăţături biblice urmate de concluzii personale în legătură cu procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
Astfel de acuzaţii pot fi aduse oricărei persoane sau oricăriu slujitor. De aceea, oamenii, în mod general, şi credincioşii biblici, în mod special, nu trebuie să fie lesne crezători. (Proverbe 14:15, Roamani 16:18)
Doresc să analizez acest aspect al acuzaţiilor şi procedura de urmat din două perspective: cea biblică şi cea legală, valabilă în sistemele de drept moderne.
Biblia ne arată şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament că oamenii greşesc, că păcătuiesc şi astfel devin vinovaţi. Însă tot Biblia ne învaţă procedura de urmat atunci când există o acuzaţie pentru a fi siguri, la rândul nostru, că nu greşim condamnând un nevinovat sau necondamnând un vinovat ori condamnându-l la o pedeapsă nepotrivită cu vinovăţia acestuia.
Un prim principiu pe care îl găsim în Sfânta Scriptură, principiu care se regăseşte şi în legislaţiile moderne, este cel al prezumţiei de nevinovăţie. Potrivit acestuia, fiecare om trebuie considerat nevinovat până când acuzatorii lui aduc dovezi clare şi suficiente care să-i probeze vinovăţia iar în baza probelor administrate în judecată, instanţa competentă îl declară vinovat.
Contrar acestui principiu, există celălat principiu al prezumţiei de vinovăţie, în care acuzatului fiindu-i aduse acuzaţiile, acesta este în situaţia dificilă de a-şi proba nevinovăţia. Acest din urmă principiu este specific procedurii inchizitoriale. Inchizitorii aduceau acuzaţiile unei persoane, iar aceasta trebuia să-şi dovedească nevinovăţia. În multe cazuri însă mureau nevinovaţi în urma aplicării acestei proceduri.
Astăzi în instanţele din ţara noastră există cazuri de acest fel. Judecătorii, care trebuie să emită sentinţe în baza probelor administrate la dosar, îşi dau seama că o anumită parte are dreptate, dar pentru că nu ştie să îşi apere dreptul, pierde procesul.
Voi prezenta în continuare doar patru pasaje biblice (ele fiind mult mai numeroase) care arată procedura ce trebuie urmată în cazul apariţiei unor acuzaţii la adresa unei persoane sau a unui slujitor.
Exodul 23:1 şi 7.Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate… Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. Aici se vorbeşte despre zvonuri neadevărate, adică acuzaţii nedovedite, neprobate şi de învinuire nedreaptă, adică învinuire neprobată, nedovedită. Un credincios aparţinător poporului lui Dumnezeu nu ar trebuie să lanseze aşa ceva. Este un păcat!
Deuteronomul 17:2-7. Se va găsi poate în mijlocul tău, într-una din cetăţile pe care ţi le dă Domnul Dumnezeul tău un bărbat sau o femeie care să facă ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului tău, şi care să calce legământul Lui; care să meargă după alţi dumnezei ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după soare, lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit. De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel, atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovat de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea. Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor. Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare, şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău. Acest pasaj biblic vorbeşte despre: v.4 cercetări amănunţite adică asigurarea că faptul este adevărat, întemeiat– adică este nevoie ca vinovăţia să fie probată, dovedită! Cu alte cuvinte, fără probe orice acuzaţie poate fi senzaţională, poate produce sentimente puternice, poate fi spusă ca şi cum ar fi adevărată, dar nu are nici o valoare! Acest fapt reiese clar din procedura de urmat prezentată în Vechiul Testament.
Luca 1:1-4. După ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra acestor lucruri de la obârşia lor– ne arată că procedura Bisericii Creştine din primul veac cu privire la orice enunţ era să se asigure că era potrivit cu adevărul. De fapt ei acţionau exact cum Dumnezeu descoperise în Vechiul Testament- orice afirmaţie trebuie verificată.
2 Corinteni 13:1. Vin la voi pentru a treia oară. „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”Orice vorbă –să fie probată. Unul din mijloace a fost şi încă este proba testimonială. La fel, fără probe, afirmaţiile sunt doar… afirmaţii!
În toată acestă discuţie mai apare încă un factor şi anume: cine are competenţa de a se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei spirituale a unei persoane? Nu insist cu argumentaţia, dar din Biblie putem înţelege clar că există un dublu răspuns: Dumnezeu şi oamenii rânduiţi în aceste poziţii.
În cazul acuzaţiilor aduse pastorului Pustan Ioan, dar şi în cazul oricărei persoane acuzate, consider că potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi trebuie aplicate următoarele principii:
1. principiul prezumţiei de nevinovăţie;
2. principiul necesităţii dovedirii, probării acuzaţiilor de către cei ce le emit;
3. principiul pronunţării unei hotărâri de către cei ce au competenţă.
Dacă nu vom ţine cont de aceste principii oricine poate acuza pe oricine, oricine poate judeca pe oricine şi nimeni, în afară de Satan, nu va avea de câştigat.
Dacă timpul îmi va permite, săptămâna viitoare voi reveni cu o analiză din punct de vedere al dreptului procesual penal.
Cum trebuie fiii luminii să se raporteze la acuzaţii (2)
În prima postare pe acest subiect am prezentat un principiu foarte important de care fiii luminii trebuie să ţină cont atunci când aud acuzaţii la adresa unei persoane, a oricărei persoane: principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Am promis de data aceasta că voi prezenta câteva consideraţii de drept procesual penal care pot fi de folos şi pentru credincioşi atunci când despre unul dintre noi se răspândeşte şi se aude vreun zvon.
Un alt principiu al dreptului procesual penal român este cel al aflării adevărului. În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana făptuitorului. Este foarte important ca atunci când se aude ceva despre o persoană (un slujitor) să fim interesaţi de aflarea adevărului şi nu de bârfe şi zvonuri. Iar adevărul poate fi stabilit în urma administrării unor probe.
Un alt lucru pe care doresc să îl prezint în legătură cu procesul penal este în legătură cu persoana făptuitorului.
Părţile unui proces penal sunt: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Pentru discuţia noastră ne intereasează persoana inculpatului, deoarece întreaga activitate procesuală se desfăşoară în jurul unei persoane care a săvârşit o infracţiune, urmărindu-se tragerea la răspundere a acesteia pentru fapta comisă.
Trebuie subliniat faptul că infractorul capătă pe parcursul procesului penal diferite calităţi procesuale fiecare corespunzând unei anumite etape procesuale. În fiecare dintre aceste faze persoana are anumite drepturi şi obligaţii.
1. Făptuitor. Această calitate o are din momentul în care a comis infracţiunea şi pe tot parcursul primelor verificări până în momentul începerii urmăririi penale în cauză. Din acest moment capătă calitatea de învinuit.
2. Învinuit. Această calitate o are până la momentul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
3. Inculpat. Acesta păstrează această calitate până în momentul pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, moment în care devine condamnat.
4. Condamnat. În urma condamnării de către o instanţă competentă putem spune despre o persoană că este vinovată de înfăptuirea unei anumite infracţiuni. Se presupune că o hotărâre definitivă exprimă adevărul despre o anumită peroană cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
Pentru ca un om să fie condamnat , condamnarea să fie pusă în executare şi persoana să fie încarcerată trebuie să aibă loc un proces în care să fie stabilită, în urma administrării probelor, vinovăţia persoanei. Nu de puţine ori se ajunge la achitarea celui învinuit deorece nu a putut fi stabilit faptul că este vinovat. De obicei aceste procese durează foarte mult pentru că cei care acuză trebuie să-şi dovedească acuzaţiile iar cel căruia i se aduc să aibă posibilitatea să se apere.
Poate că această trecere rapidă prin câteva aspecte de drept procesual penal este percepută de unii ca fiind nepotrivită şi nerelevantă pentru discuţia noastră.
Consider însă că nu este deloc aşa şi noi, fiii luminii, când auzim acuzaţii la adresa unei persoane putem învăţa de la fiii veacului acestuia câteva lucruri:
a. să nu ne grăbim să şi condamnăm pe un învinuit; să nu sărim paşii, ci s-o luăm mai încetişor;
b. să lăsăm părţile implicate direct în acuzaţii şi pe cei competenţi să judece să procedeze la un proces care să fie urmat de o hotărâre definitivă;
c. să nu facem presiuni asupra lor în nici un fel; putem totuşi să ne rugăm pentru cei ce judecă;
d. să respectăm hotărârea dată de cei competenţi pentru aceasta;
e. să ne rugăm ca Dumnezeu să apere adevărul şi dreptatea şi să facă lumină deplină. Doar El cunoaşte adevărul adevărat.
Având în vedere cele două postări şi cazul pastorului Ioan Pustan căruia i s-au adus acuzaţii putem concluziona în felul următor: până când forul competent să pronunţe o hotărâre în cazul acestuia nu dă o astfel de hotărâre acesta trebuie considerat nevinovat în privinţa ultimelor acuzaţii ce i s-au adus luna aceasta şi tratat în consecinţă.
(Potrivit art. 33 din Statutul Slujitorilor Bisericii forurile competente de a judeca şi a sancţiona prin suspendare şi revocare un pastor din CCPR sunt Comitetul Executiv şi Consiliul Bisericesc. Iată ce conţine acest articol:
Sancţiunile care pot fi aplicate pastorilor, după caz, sunt:
a) Atenţionare verbală, din partea preşedintelui Comunităţii Regionale;
b) Mustrare scrisă, din partea Comitetului Comunităţii Regionale;
c) Avertizare scrisă, din partea Comitetului Executiv;
d) Suspendarea temporară a calităţii de slujitor, de către Comitetul Executiv;
e) Revocarea din slujbă, de către Consiliul Bisericesc)
Consider că o altfel de atitudine este în dezacord şi cu învăţătura biblică dar şi legile fiiilor veacului acestuia. Aceştia uneori dovedesc mai multă înţelepciune dacât fiii luminii. Cred că în măsura în care ne vom supune autorităţii Cuvântutului Sfânt putem să-i depăşim.
Am promis de data aceasta că voi prezenta câteva consideraţii de drept procesual penal care pot fi de folos şi pentru credincioşi atunci când despre unul dintre noi se răspândeşte şi se aude vreun zvon.
Un alt principiu al dreptului procesual penal român este cel al aflării adevărului. În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana făptuitorului. Este foarte important ca atunci când se aude ceva despre o persoană (un slujitor) să fim interesaţi de aflarea adevărului şi nu de bârfe şi zvonuri. Iar adevărul poate fi stabilit în urma administrării unor probe.
Un alt lucru pe care doresc să îl prezint în legătură cu procesul penal este în legătură cu persoana făptuitorului.
Părţile unui proces penal sunt: inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Pentru discuţia noastră ne intereasează persoana inculpatului, deoarece întreaga activitate procesuală se desfăşoară în jurul unei persoane care a săvârşit o infracţiune, urmărindu-se tragerea la răspundere a acesteia pentru fapta comisă.
Trebuie subliniat faptul că infractorul capătă pe parcursul procesului penal diferite calităţi procesuale fiecare corespunzând unei anumite etape procesuale. În fiecare dintre aceste faze persoana are anumite drepturi şi obligaţii.
1. Făptuitor. Această calitate o are din momentul în care a comis infracţiunea şi pe tot parcursul primelor verificări până în momentul începerii urmăririi penale în cauză. Din acest moment capătă calitatea de învinuit.
2. Învinuit. Această calitate o are până la momentul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.
3. Inculpat. Acesta păstrează această calitate până în momentul pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare, moment în care devine condamnat.
4. Condamnat. În urma condamnării de către o instanţă competentă putem spune despre o persoană că este vinovată de înfăptuirea unei anumite infracţiuni. Se presupune că o hotărâre definitivă exprimă adevărul despre o anumită peroană cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.
Pentru ca un om să fie condamnat , condamnarea să fie pusă în executare şi persoana să fie încarcerată trebuie să aibă loc un proces în care să fie stabilită, în urma administrării probelor, vinovăţia persoanei. Nu de puţine ori se ajunge la achitarea celui învinuit deorece nu a putut fi stabilit faptul că este vinovat. De obicei aceste procese durează foarte mult pentru că cei care acuză trebuie să-şi dovedească acuzaţiile iar cel căruia i se aduc să aibă posibilitatea să se apere.
Poate că această trecere rapidă prin câteva aspecte de drept procesual penal este percepută de unii ca fiind nepotrivită şi nerelevantă pentru discuţia noastră.
Consider însă că nu este deloc aşa şi noi, fiii luminii, când auzim acuzaţii la adresa unei persoane putem învăţa de la fiii veacului acestuia câteva lucruri:
a. să nu ne grăbim să şi condamnăm pe un învinuit; să nu sărim paşii, ci s-o luăm mai încetişor;
b. să lăsăm părţile implicate direct în acuzaţii şi pe cei competenţi să judece să procedeze la un proces care să fie urmat de o hotărâre definitivă;
c. să nu facem presiuni asupra lor în nici un fel; putem totuşi să ne rugăm pentru cei ce judecă;
d. să respectăm hotărârea dată de cei competenţi pentru aceasta;
e. să ne rugăm ca Dumnezeu să apere adevărul şi dreptatea şi să facă lumină deplină. Doar El cunoaşte adevărul adevărat.
Având în vedere cele două postări şi cazul pastorului Ioan Pustan căruia i s-au adus acuzaţii putem concluziona în felul următor: până când forul competent să pronunţe o hotărâre în cazul acestuia nu dă o astfel de hotărâre acesta trebuie considerat nevinovat în privinţa ultimelor acuzaţii ce i s-au adus luna aceasta şi tratat în consecinţă.
(Potrivit art. 33 din Statutul Slujitorilor Bisericii forurile competente de a judeca şi a sancţiona prin suspendare şi revocare un pastor din CCPR sunt Comitetul Executiv şi Consiliul Bisericesc. Iată ce conţine acest articol:
Sancţiunile care pot fi aplicate pastorilor, după caz, sunt:
a) Atenţionare verbală, din partea preşedintelui Comunităţii Regionale;
b) Mustrare scrisă, din partea Comitetului Comunităţii Regionale;
c) Avertizare scrisă, din partea Comitetului Executiv;
d) Suspendarea temporară a calităţii de slujitor, de către Comitetul Executiv;
e) Revocarea din slujbă, de către Consiliul Bisericesc)
Consider că o altfel de atitudine este în dezacord şi cu învăţătura biblică dar şi legile fiiilor veacului acestuia. Aceştia uneori dovedesc mai multă înţelepciune dacât fiii luminii. Cred că în măsura în care ne vom supune autorităţii Cuvântutului Sfânt putem să-i depăşim.
