Proclamarea victoriei lui Iisus

Archive for the ‘Evenimente’ Category

Pastorul Viorel Iuga, președintele Cultului Creștin Baptist, despre sabotarea Referedumului pentru modificarea art.48 alin.1 din Constituția României


Sabotat sau sprijinit?

 

Aşa cum bine ştiţi, în urmă cu doi ani nişte cetăţeni români foarte diferiţi, dar cu un numitor comun: o inimă caldă pentru familie şi o iubire intensă pentru ţară, au decis să îi întrebe pe ceilalţi cetăţeni ai României dacă îşi doresc un referendum clarificator pe tema familiei. 

Fără resurse şi fără o structură cu experienţă, într-un timp extrem de scurt, peste 3.000.000 de cetăţeni români au înţeles importanţa demersului şi s-au exprimat în scris, afirmând că doresc să protejeze familia prin inserarea expresiei „un bărbat şi o femeie” în Constituţia României.  

După strângerea şi validarea locală a semnăturilor, s-au depus hârtiile la Parlament. Curtea Constituţională s-a exprimat cu claritate, confirmând că tot demersul iniţiat de Coaliția pentru Familie este perfect legal. Din momentul respectiv, pe diferite căi şi prin diferite mijloace, procesul îndreptării spre un referendum s-a sabotat în mod continuu. Aici apare aspectul care ne îngrijorează cel mai mult. Sabotarea consultării poporului nu vine în primul rând de la duşmanii naţiunii, ci de la unii din cei care ar trebui să îi iubească pe români şi prin poziţia lor să vegheze ca în România să se respecte legea. Văzând maşinaţiile acestora, mi-am dat seama că trăim vremuri foarte grele şi ameninţătoare. În cazul Referendumului pentru familie nu este vorba de un demers religios, ci de un demers civic. Cei care sabotează în mod episodic sau constant acest demers democratic nu au în primul rând o problemă cu religia sau cu biserica, ci cu întreaga societate românească, cu democraţia României. Dacă nici dorinţa a peste 3.000.000 de cetăţeni români nu mai este luată în seamă de liderii noştri, atunci cine şi când va mai fi luat în seamă? Dacă nici dorinţa de consultare a poporului nu mai este posibilă, atunci trăim vremuri grele, inimaginabil de grele. Ştiu vremurile pe care le trăim. Ştiu că societatea doreşte mult de tot să ne pierdem identitatea, valorile şi dreptul la exprimare. Ştiu că viitorul se vrea nu cu oameni care ştiu cine sunt şi ce vor, ci cu numere care pot fi manipulate cum vor ei, mai marii noştri şi ai lumii. 

Ei bine, aici gândim diferit şi nu vom ezita să ne exprimăm. Dacă ei, indiferent cine ar fi şi unde s-ar afla aceştia, îşi închipuie că România este a europenilor sau a lor, atunci este vremea să le spunem răspicat şi prin cât mai multe mijloace legale că România nu este a lor, ci a noastră. Da, România este în primul rând a noastră, a oamenilor de rând, a copiilor, a tinerilor, a familiştilor şi a bătrânilor. România este a noastră, a celor care nu am părăsit ţara, ci am rămas aici sperând că putem face ceva pentru binele şi pentru binecuvântarea României. România, le place unora sau nu, este a noastră, a celor care muncim pe brânci în ciuda faptului că nu suntem sprijiniţi, care ne plătim taxele, uneori aberante, a celor care iubim ţara, ne rugăm şi muncim pentru binele şi prosperitatea ei. România este a noastră, dar şi a fraţilor noştri de neam şi de credinţă care au plecat temporar din ţară pentru că nu li s-a oferit posibilitatea să îşi câştige pâinea pentru copiii, nepoţii şi bunicii lor. Da, România ne aparţine şi de aceea avem dreptul şi datoria să ne exprimăm cu privire la ceea ce vrem să se întâmple în ea.

Dragilor, dacă alţii ne-au apăsat şi ne-au chinuit, este vremea să spunem stop. Dacă alţii au trăit pe principiul capului plecat şi al gâtului în jug, este vremea să se afle că noi nu suntem ca ei.

Dacă alţii vor să distrugă România şi valorile ei, trebuie să ştie că noi, românii de azi, ne dorim o țară liberă, curată, prosperă, o Românie a tuturor românilor, o Românie pe placul nostru.

Sursa: https://www.facebook.com/iugaviorel.ro/

Anunțuri

Maturitate si curaj- Comunicatul COMITETULUI EXECUTIVAL CULTULUI CREȘTIN PENTICOSTAL- Cazul Florin Ianovici


Din păcate un fost lider al CCPR a falimentat! 

Din fericire Dumnezeu ne-a binecuvântat cu lideri care dau dovada de maturitate si curaj in situații extrem de delicate!

Sa ne rugam in continuare pentru fratii pastori din CE al CCPR. Dumnezeu sa ii ajute sa nu compromită adevarul si invataturile biblice pentru nimeni, oricine ar fi fost acel cineva.

„Nimeni nu este mai presus de lege”!

Cine vrea sa înțeleagă va înțelege; cine-i orb si surd sa se … trateze!

Iar cine nu vrea sa înțeleagă, sa nu înțeleagă!

Conținutul comunicatului:

Având în vedere mesajul pastorului Ianovici Florin la slujba din Joia Mare din Biserica Penticostală ”Betel” București, cât și comunicatul de pe pagina sa de facebook, prin care anunță retragerea sa din Cultul Creștin Penticostal, care au produs confuzie, tulburare și durere, ne vedem nevoiți să venim cu lămuriri pentru oamenii de bună credință, care vor să cunoască adevărul.
În data de 20.09.2016, pastorul Ianovici Florin a fost suspendat din funcția de pastor pentru 6 luni, urmând ca după această perioadă să fie analizat comportamentul lui din acest interval de timp și să se hotărască în consecință.
În zilele de 4 și 5 aprilie 2017, Comitetul Executiv a discutat și analizat comportamentul lui în perioada de suspendare și a constatat că s-a conformat cerințelor disciplinare impuse în această perioadă, dar nu a convins că în viața lui personală a intervenit pocăința, atât de necesară celor care trebuie recuperați pentru slujire.
Totuși, Comitetul Executiv a hotărât să-i ridice sancțiunea, să-i mai dea o șansă, dar și să îl ajute să corecteze ceea ce trebuie să corecteze în viața lui de slujitor. De aceea s-a hotărât monitorizarea lui și a Bisericii ”Betel” până la ultima ședință a Comitetului Executiv din 2017, urmând ca atunci să se reevalueze situația, iar la începutul anului 2018, care este an electoral în Cultul Creștin Penticostal, prin votul bisericii se va stabili cine va fi păstorul coordonator al Bisericii ”Betel” București.
Condițiile care i s-au cerut în perioada monitorizării au avut în vedere vulnerabilitățile lui și prin ele s-a urmărit să fie ajutat, să fie recuperat și nu să fie limitat în ceea ce privește implicarea sa viitoare în lucrarea lui Dumnezeu.
Înainte de a-i fi comunicată decizia Executivului, pastorul Ianovici Florin a declarat că el este gata să accepte orice decizie care va fi luată în dreptul său și se angajează să o respecte.
După ce i s-a comunicat decizia, pastorul Ianovici Florin a acceptat-o și a declarat că pentru el nu-i o problemă că nu este păstor coordonator și că în realitate niciodată în colaborarea dintre el și Ivan Ștefan, „nu s-a știut cine este numărul unu și cine e numărul doi.”
Am convenit cu cei doi păstori ai Bisericii „Betel”, ca joi 06 aprilie 2017, pastorul Ivan Ștefan să anunțe în Biserica ”Betel” București hotărârea Comitetului Executiv și apoi Ianovici Florin să-și reia activitatea de păstor în biserică. Nu s-a cerut ca cineva din Conducerea Cultului sau a Comunității Regionale București să meargă să facă anunțul acesta. Dacă s-ar fi dorit, am fi făcut acest lucru.
Conducerea Cultului Creștin Penticostal nu tratează cu dispreț sau cu indiferență Biserica ”Betel” București, și nici vreo altă biserică dintre cele 3000 care-i aparțin.
Pastorul Ianovici Florin și-a reluat activitatea în ziua de 09.04.2017 la Sărbătoarea Floriilor și a slujit duminică, luni, marți și joi 13.04.2017.
În Joia Mare, în mesajul pe care l-a transmis, în loc să determine credincioșii să se apropie de Dumnezeu și să se împărtășească din Trupul și Sângele Domnului Isus, a anunțat retragerea lui, surprinzând întreaga biserică.

În același moment comunicatul a apărut pe facebook, ceea ce dovedește că totul a fost pregătit din timp. De altfel el spunea că de câteva zile se gândește la lucrul acesta. Hotărârea sa este unilaterală. Nu s-a consultat cu nimeni dintre factorii responsabili și nu a comunicat înainte ceea ce vrea să facă, nici Conducerii Bisericii, nici Comunității Regionale București și nici Conducerii Cultului Penticostal.
Prezentarea motivelor pentru care a luat această hotărâre este făcută cu rea credință și plină de inexactități, încercând să arunce vina pe Conducerea Cultului Penticostal și să denigreze Cultul Penticostal din care a făcut parte aproape 24 ani.
Răspunsul nostru față de motivele invocate de Ianovici Florin este următorul:

Continuarea aici:

http://www.cultulpenticostal.ro/comunicate/comunicat-referitor-la-retragerea-pastorului-ianovici-florin/

Așa-zisa „TOLERANTA” a activiștilor LGBT- Romania TREZEȘTE-TE!!!


Despre ” toleranta” sustinatorilor LGBT. Romania, trezește-te!


http://newsnetcrestin.blogspot.be/2017/03/la-ordinea-zilei-scandal-la-conferinta.html?m=1

Președintele Iohannis prins între corupția morală (spirituală) și corupția statală (administrativă)


România cu bunele și cu relele ei este o țară unde încă mai există dorința de a păstra repere morale. Românii încă declară că ei cred în Dumnezeu, sunt preocupați de Biserică și valorile creștine fiind astfel adepții și promotorii relației sexuale firești. Nu am în vedere excepțiile, ele au existat întotdeauna, ci am în minte majoritatea concetățenilor. În acest context, în anul 2016 concetățeni preocupați de pericolul corupției morale a societății au demarat o inițiativă lăudabilă pentru a strânge semnături în vederea declanșării unui referendum pe tema familiei normale, firești, obiectivul final fiind modificarea art.48 alin. 1 din Constituția României care să cuprindă precizarea  că Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Alianta Familiilor din Romania

(sursa foto: http://www.alianta-familiilor.ro/)

Au fost puse în mișcare energii și  resurse și s-a reușit strângerea a circa 3 milioane de semnături. S-a dorit din partea inițiatorilor și susținătorilor ca referendumul pe acest subiect extrem de important să aibă loc odată cu alegerile parlamentare din decembrie 2016, acest lucru nefiind realizat.

În toamna  și iarna lui 2016 reprezentanții principalelor partide politice (fie că ne place sau  nu, politica și oamenii politici ne influențează viața; așa-i în democrație) au promis susținere pentru această inițiativă cetățenească care are la bază o puternică susținere populară. Au promis organizarea unui referendum în primăvara anului 2017.

Domnul președinte Iohannis s-a pronunțat la momentul respectiv asupra faptului că această inițiativă nu reflectă preocupările reale ale societății și a etichetat pe cei ce promovează acest proiect ca fiind fanatici religioși. Atitudinea președintelui n-a rămas fără reacții și unii dintre reprezentanții partidelor și cultelor religioase au luat poziție în apărarea acestui demers legal și absolut normal.

Image result for iohannis

(sursa foto: https://moldovacrestina.md/klaus-iohanis-sprijina-casatoriile-homosexuale/)

Nimeni nu contestă dreptul președintelui la opinie, dar atunci când circa 3 milioane de cetățeni se exprimă în susținerea unui proiect într-un stat democratic, ar trebui totuși tratați diferit de cum a făcut-o domnia sa și ar trebui acționat în consecință.

Am văzut (unii au și participat) la protestele de stradă din lunile ianuarie și februarie ale acestui an, proteste despre care se susține că au pornit de la ordonanța 13 , dar care au continuat și după ce aceasta a fost făcută fără efecte prin votarea ordonanței 14. Sute de mii de oameni au demonstrat (mai pașnic sau nu) împotriva intrării în vigoare a acestei ordonanțe și apoi a guvernului României. Încet dar sigur sezonul acestor rezistenți se apropie de final, ceea ce, în opinia mea, nu e rău.

Cele mai spectaculoase imagini de la protestele din Piața Victoriei FOTO 72

Președintele României a folosit aceste proteste pentru a iniția un referendum pe o cu totul altă temă decât cea susținută de cei 3 milioane de cetățeni. Referendumul ar avea ca subiect corupția statală (administrativă). Câteva sute de mii de oameni au susținut (cel puțin asta au pretins inițial) în stradă stoparea fenomenului corupției statale; au continuat apoi cerând demisia guvernului.

Fotografia postată de Coruptia Ucide.

(sursa foto: https://www.facebook.com/HuigAnonymous/photos/a.254233751367177.1073741827.254230961367456/477468652377018/?type=3&theater)

Imediat domnul președinte i-a auzit și a dat curs cererii lor. E legal ce face? Da, intră în atribuțiile domniei sale și în fișa postului. Însă vocea celor 3 milioane care pe parcursul anului 2016 au strigat și au semnat de ce o ignoră? De ce unii sunt tratați diferențiat? Sunt oare unii mai cetățeni decât alții, mai români decât ceilalți? Îmi place să cred că nu e deloc așa, dar aștept și dovezi de la domnul Iohannis; am dreptul să fiu tratat în mod egal de președintele nostru. Nu este corect să asculți doar sutele de mii și să ignori milioanele; nu este nici democratic, aici numerele contând, sau cel puțin așa considerăm. Însă corectitudinea asta politică…

119_marsul_pt_familie_2016_foto_oana_nechifor_81_0

(sursa foto:http://stiripentruviata.ro/foto-video-marsul-pentru-familie-de-la-iasi-editia-2016/ )

(sursa foto: http://stiripentruviata.ro/wp-content/uploads/2016/06/93_marsul_pt_familie_2016_foto_silviu_cluci_38_0.jpg)

Ar putea liderii politici care au promis un referendum pe tema familiei să facă ceva? Sigur, deoarece au pârghiile necesare! Vor face? O să vedem! Eu mi-aș dori!

(w500) <p>Imagini

(sursa foto: https://www.realitatea.net/imagini-de-la-discursul-presedintelui-iohannis-in-parlament_2030401.html)

(w500) <p>Imagini

(sursa foto: https://www.realitatea.net/imagini-de-la-discursul-presedintelui-iohannis-in-parlament_2030401.html)

Ar putea liderii Bisericilor Creștine din România să facă ceva? Sigur! De aceea sunt în acele poziții pentru o vreme (o vreme ca aceasta?).Vor face? Rămâne de văzut! Eu aș vrea să cred că nu vor sta indiferenți. Și indiferența ucide, nu doar corupția!

remus-radulescu

(sursa foto: http://www.romania-actualitati.ro/cultele_din_romania_reunite_intr_un_consiliu_consultativ-27972)

Ar putea românii, în general, și creștinii, în special să facă ceva? Sigur! Să strige în continuare la Dumnezeu, să se roage, să postească și să le ceară liderilor religioși și politici să nu-i ignore! Vor face? Unii da, alții ba!

Oricum, domnul președinte prin ceea ce va spune și va face în zilele următoare ne va transmite foarte clar dacă alege să țină cont de regulile democratice și dacă pentru domnia sa corupția morală (spirituală) este cel puțin la fel de periculoasă și distructivă ca și corupția statală (administrativă).

Rugămintea mea respectuoasă (în calitate de cetățean și păstor sufletesc) adresată domnului președinte Iohannis este să nu ignore corupția morală (spirituală) și pe cei 3 milioane de români și să le ofere șansa să se exprime prin referendum și asupra corupției care duce la pieire.

Doamne, ajută!

Doamne, binecuvântează România!

(sursa foto: http://teotrandafir.com/lifestyle/degeaba-oamenii-iti-vor-raul-daca-dumnezeu-iti-vrea-binele-135137)

Doamne, binecuvinteaza Romania!


  
(Sursa foto: http://cyd.ro/de-ce-drapelul-romaniei-este-albastru-galben-si-rosu/)

1 Decembrie 1918 o zi importantă pentru romani. Dumnezeu a rânduit lucrurile in asa fel ca romanii sa poată avea România Mare!

Sa multumim lui Dumnezeu pentru grija pe care a arătat-o si o arată fata de România si romani.

Sa ne rugam sa ne binecuvinteze tara si sa ne ajute in acesta perioada întunecată a istoriei lumii „sa trăim frumos ca in timpul zilei”  „sa nu mai trăim noi, ci Cristos sa trăiască in noi” ” sa trăim cu credinta in Fiul lui Dumnezeu”!

Doamne, ajuta! Doamne, da izbânda!

Doamne, binecuvinteaza România!

Despre ce au hotărât reprezentanții romanilor prezenți la Alba Iulia puteți citi aici:

http://m.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/ce-sarbatorim-pe-1-decembrie-673476

Pastorul Viorel Iuga într-un interviu depre referendumul pentru familie


http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2016/11/la-ordinea-zilei-presedintele-si.html

Nor de etichete

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

%d blogeri au apreciat asta: