Proclamarea victoriei lui Iisus


POPAS PENTRU SUFLET

Nu am avut intenția să comentez în vreun fel evenimentul, nu acum, imediat după desfășurarea lui. Consider că mulțimea de delegați care și-au exercitat dreptul de a alege prin vot trebuie respectată, iar slujitorii care au fost aleși au dreptul la un timp de așezare în funcțiile care le-au fost încredințate, fără să-i luăm repede, repede la judecat.

Se întâmplă să cunosc destul de bine pe majoritatea dintre cei care sunt în Biroul Permanent și Comitetul Executiv al CP. Ei sunt produsul unei generații de oameni care a emancipat penticostalismul românesc. Sunt oameni educați, deja testați în experiența acumulată în pastorație, funcții de conducere la nivel de regionale și chiar în echipele de conducere anterioare. Un alt merit pe care îl atribui acestei generații de lideri este echilibrul pe care l-au dovedit în anii valurilor de influență occidentală, a curentelor teologice și a fenomenelor reacționare pe care le-au gestionat cu răbdare…

Vezi articolul original 703 cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

Investing Online Is the Best Way to Go

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

Sorin Ovidiu Vîntu

Proclamarea victoriei lui Iisus

Blogul lui Vaișamar

"There are more things in heaven and earth, Horatio, than are dreamt of in your philosophy"

Aurel Munteanu - blog

,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” - Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Blogul lui Remus Rasvan

Să nu prețuiti nimic mai mult decât dragostea pentru Hristos!

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

CrestinTotal.ro

Traiesc pentru Cristos

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

„Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

TRECÂND PRIN ANOTIMPURI...

Spiritualitate & Sănătate

Marius Cruceru

...fără cravată

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

%d blogeri au apreciat: