Proclamarea victoriei lui Iisus

Archive for Martie, 2014

CE, Pustan şi suspendarea


În zilele acestea au apărut în mediul virtual informaţii despre situaţia pastorului Ioan Pustan. Pe de o parte acesta susţinea că a demisionat din CCPR, iar pe de altă parte avem un comunicat pe site-ul CCPR în care se precizează foarte clar că pastorul Pustan a fost suspendat temporar (http://cultulpenticostal.ro/).
Având în vedere cele cuprinse în acest comunicat dar şi cele spuse de pastorul Pustan doresc să fac unele comentarii.
1. Rezoluţia CE se întemeiază (în drept) pe art. Art. 39 (Statutul de organizare şi funcţionare a CCPR). – (1) Calitatea de slujitor poate fi suspendatã
din urmãtoarele motive:
a) încãlcarea condiţiilor biblice care au stat la baza
ordinãrii;
b) încãlcarea angajamentului solemn de slujitor al bisericii;
c) abateri de la prevederile prezentului statut;
d) abateri grave sau repetate de la conduita spiritualã
personalã;

e) nerespectarea sistematicã a atribuţiilor de slujire.

şi pe Art. 33 (Statutul slujitorului.) Sancţiunile care pot fi aplicate pastorilor, după caz, sunt:
a) Atenţionare verbală, din partea preşedintelui Comunităţii Regionale;
b) Mustrare scrisă, din partea Comitetului Comunităţii Regionale;
c) Avertizare scrisă, din partea Comitetului Executiv;
d) Suspendarea temporară a calităţii de slujitor, de către Comitetul Executiv;
e) Revocarea din slujbă, de către Consiliul Bisericesc.
2. Nu ştim pe ce se întemeiază în fapt această rezoluţie şi poate nici nu este important să se ştie. Cu siguranţa că există un proces verbal care să conţină şi elementele de fapt care au dus la această decizie deloc uşor de luat de către fraţii din CE. În ce mod a încălcat pastorul Pustan angajamentul solemn de slujitor al bisericii? Care au fost acele abateri grave sau repetate de la conduita personală? Cu siguranţă că fraţii pastori din CE şi pastorul suspendat stiu.
3. Potrivit art. 39 al.2 asupra acestei rezoluţii a CE se va pronunţa şi CB printr-o hotărâre definitivă (art. 39 al.2).
4. În acestă perioadă de suspendare pastorul suspendat Pustan poate contesta această rezoluție a CE.
5. În această perioadă, până la hotărârea definitivă a CB, pastorul Pustan este supendat, adică nu mai este pastor în exercițiu, ci este într-o perioadă de disciplinare. Probabil că în procesul verbal de suspendare care i-a fost transmis i s-au adus la cunoștință interdicțiile pe care le are pe toată perioada suspendării.
6. Normal ar fi ca pastorul suspendat Pustan să dea dovadă de ascultare față de frații din CE.
7. Reacția acestuia a fost de se pretinde un pastor care a demisionat (http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2014/03/vladimir-pustan-confirma-decizia.html), ceea ce dovedește că nu este de acord cu rezoluția CE și nu vrea să dea dovadă de ascultare. Pentru cei ce îi urmăresc activitatea, acesta a spus (în stilul care-l caracterizează) pe site-ul organizației pe care o conduce că este împotriva rezoluției CE ( http://www.ciresarii.ro/index.php/optimismul-pesimistului-vladimir-pustan/).
8. Astăzi am urmărit şi mesajul video de la finalul slujbei din biserica din Beiuş. Este în aceeaşi direcţie. Nesupunere faţă de rezoluţia CE. (http://rodiagnusdei.wordpress.com/2014/03/23/vladimir-pustan-conducerea-si-intreaga-biserica-sfanta-treime-a-demisionat-din-cultul-penticostal-un-nou-inceput/).
Ce urmează?
D.p.d.v. al CCPR probabil că decizia CB va fi de revocare din slujbă a pastorului suspendat Pustan şi a celorlalţi slujitori care nu l-au ajutat în această perioadă de disciplinare.
D.p.d.v. al pastorului suspendat Pustan şi a bisericii unde continuă să slujească … un nou început.
D.p.d.v. divin timpul şi veşnicia ne vor spune.
Ce îndemn pe credincioşi?
Să ne rugăm în continuare pentru CCPR şi pentru conducerea centrală.
Să ne rugăm pentru pastorul suspendat Pustan şi pentru familia acestuia.

Marșul pentru viață


Nor de etichete

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Pastor Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

Ziarul Gandul

Proclamarea victoriei lui Iisus

%d blogeri au apreciat asta: