Proclamarea victoriei lui Iisus


Am găsit că este interesantă acestă ştire şi am publicat-o.
Un fumător îl costă pe un angajator, în medie, cu aproape 6.000 de dolari (4.600 de euro) mai mult decât un nefumător, arată un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea stat din Ohio, SUA, citat de AFP.

06032133-566838327

Costurile variază între 2.885 dolari (2.200 de euro) şi peste 10.125 dolari (7.730 euro) în funcţie de sectorul de activitate şi de poziţia ocupată de fumător, potrivit autorilor studiului realizat pe angajaţi care lucrează în sectorul privat în diverse domenii de activitate.

Cel mai mult îi costă pe angajatori pauzele de ţigară, care reprezintă o pierdere medie anuală de 3.077 dolari (2.350 euro) per angajat fumător, în timp ce absenteismul este evaluat la 517 dolari (395 euro) per angajat, iar prezenţa de formă a angajatului – a cărui productivitate este mai scăzută din cauza dependenţei sale de nicotină – la 462 dolari (353 euro). Costul suplimentar reprezentând cheltuielile cu sănătatea – pentru angajatorii care fac astfel de asigurări – atinge şi el 2.056 dolari (1.570 euro).

Şi chiar dacă angajatorul câştigă de pe urma fumătorilor în privinţa pensiei, pentru că fumătorii mor mai repede, suma se ridică în final la 5.816 dolari (4.445 euro) pe an pentru fiecare dependent de nicotină.

‘Angajaţii care fumează impun costuri suplimentare semnificative angajatorilor privaţi’, arată cercetătorii, care precizează că studiul este menit să îi ajute pe aceştia în luarea deciziilor în ceea ce priveşte politica faţă de consumul de tutun.

Unele companii americane au luat deja o serie de măsuri, precum cea de a le impune fumătorilor să cotizeze suplimentar la fondul de sănătate. Altele refuză pur şi simplu să îi angajeze sau îi concediază pe angajaţii care nu s-au lăsat de fumat după o perioadă dată.

Studiul a fost publicat de revista Tobacco Control, care face parte din grupul British Medical Journal (BMJ).

Fumătorii reprezintă în prezent aproape o cincime din populaţia adultă americană, în timp ce consumul de tutun este responsabil de moartea a 443.000 de persoane, în fiecare an, în SUA. AGERPRES
(sursa: http://www.agerpres.ro/media/index.php/sanatate/item/200489-Un-fumator-il-costa-pe-angajator-in-medie-cu-4600-de-euro-mai-mult-decat-un-nefumator-studiu.html )

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

Blogul lui Remus Rasvan

Să nu prețuiti nimic mai mult decât dragostea pentru Hristos!

Popas pentru suflet

Cristian Ionescu

CrestinTotal.ro

Cu Isus esti total!

TRADUCEREA NOULUI TESTAMENT

„Traducerea este forma cea mai profundă a citirii” - Gabriel Garcia Marquez

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

%d blogeri au apreciat asta: