Proclamarea victoriei lui Iisus

Archive for Mai, 2013

Atacul terorist din Londra


Ieri a avut loc în Londra un atac asupra unui soldat britanic. Potrivit canalelor de ştiri acesta a fost atacat şi ucis de doi bărbaţi care erau înarmaţi cu revolver, cuţit de bucătărie, unelte de măcelar şi o toporişcă.

 

Din relatarea celor prezenţi la acest act barbar se pare că atacul are un substrat religios islamic.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-14858037-atacul-terorist-din-londra-cum-riscat-femeie-viata-pentru-convinge-unul-dintre-suspecti-renunte-arme.htm

Din nou este evident că noi creştinii europeni nu putem sta nepăsători în faţa acestor provocări repetate.  Valorile noastre sunt puse în pericol: libertatea, demnitatea fiinţei umane, justiţia administrată de stat etc. În locul lor sunt promovate violenţa, teroarea, asasinatul, justiţia privată etc.

Consider că statele europene trebuie să se implice activ pentru ca valorile iudeo-creştine care sunt singura temelie durabilă pentru o societate sănătoasă să fie apărate şi promovate. 

Rugăciunile şi acţiunile trebuie să fie împletite. 

 

OLANDA, PARADIS SAU IAD?


Am primit acest e-mail de la Alianta Familiilor din Romania. Eu insumi am vizitat Olanda si pot confirma cele scrise in acest articol. Sa ne rugam lui Dumnezeu ca toate initiativele reformatoare ale guvernului olandez sa poata fi implementate si aceasta plaga sa nu se extinda pe continentul nostru.
In continuare redau articolul asa cum l-am primit.
Astazi facem ceva diferit – va dam dtra, cititorilor, cuvantul. Va ingaduim sa comentati asupra unui subiect de interes pentru multi dintre noi. In martie niste cititoare ne-au atras atentia asupra unui material interesant si informativ privind declinul moral al Olandei. La rugamintea noastra ele l-au tradus si editat. Le multumim si il publicam mai jos. Adaugam si noi, insa, citeva comentarii.

Olanda o duce bine, in cele materiale, dar nu in cele spirituale. Somajul in Olanda oscileaza in jurul lui 5%, deficitul bugetar e neglijabil, si Olanda e un magnet pentru imigranti, inclusiv romani si moldoveni, un veritabil El Dorado al inceputului de mileniu. Lucrurile merg bine in Olanda. Oamenii se bucura de drepturi, bunastarea materiala le este asigurata din leagan la mormint si nu duc lipsa de mai nimic. Nu mai au nevoie sa traiasca prin credinta. Acesta este un succes incontestabil al civilizatiei olandeze, unul pe care-l invidiaza multe tari din toata lumea.

Dar cu sufletul cum stau cei ce locuiesc in El Dorado-ul olandez? Nu tocmai bine. Despre asta e vorba in materialul pregatit de Yolanda Ciubotaru, una din cititoarele nostre. Pe linga ce relateaza materialul ei, mentionam criza spirituala profunda a acestei tari pina nu de mult cunoscuta pentru fervoarea cu care promova credinta protestanta in tinuturile noi descoperite ale lumii. Asemenea misionarilor britanici, protestantii olandezi au exportat varianta protestanta a credintei crestine in noile tinuturi ale lumii unde au fondat colonii mercantile. In veacul XVII erau intilniti si in Ardeal, de unde au plecat apoi spre Est. In Olanda zilelor noastre, insa, mai multe biserici se inchid decit sa cladesc. Se estimeaza, de fapt, ca in urmatorii 10 ani 1.200 de biserici olandeze vor fi vindute din lipsa de enoriasi. [Pe aceasta tema AFR va recomanda articolul din acest link: 1200 churches expected to be sold in the next ten years] Preturile anticipate pentru vanzarea unei singure biserici sunt intre 200.000 si 5.5 milioane de euro. Se pare ca se implinesc cuvintele Mintuitorului ca daca Fii Luminii vor tacea, pietrele vor vorbi. Credinta e in declin asa cum, de fapt, este si moralitatea, viata de familie, respectul pentru fiintele nenascute ori cele aflate la capatul vietii.

Olanda exporta imoralitate si promoveaza in structurile europene si ONU depravare morala. Promoveaza un imperialism cultural si antivaloric, evidentiat anual si in Romania unde ambasadorul olandez si angajatii ambasadei Olandei incurajaza si participa la marsurile homosexuale. Casatoria este in declin, numarul olandezilor care se casatoresc e in descrestere rapida, iar numarul celor care traiesc in concubinaj e in crestere la fel de rapida. Introducerea parteneriatelor civile, de tipul celor propuse de dl Remus Cernea in Romania, le-a dat olandezilor optiunea de a respinge casatoria ca forma primara de organizare sociala si inlocuirea ei cu parteneriatele civile bazate pe contracte de convietuire, nu fidelitate, monogamie ori focalizate pe procreare ori cresterea copiilor. Asta e Olanda la care multi politologi din Romania aspira ca model pentru societatea noastra.

Efectele legalizării prostituției, drogurilor și a eutanasiei in Olanda

Olanda, acea țară calvinistă odată, a întrecut cu mult celelalte țări în legalizarea ”crimelor fără victime”, precum prostituția, folosirea drogurilor și eutanasia. În prezent, această țară se confruntă cu consecințele neintenționate ale acestui fapt, precum creșterea fulminantă a crimei organizate, sărăciei sociale și a turismului sexului, drogurilor și a eutanasiei (pentru cei care cumpără un bilet fără întoarcere).

Prostitutie si imoralitate sexuala

Citam din articolul Juliei Bindel: ”De ce nici măcar Amsterdamul nu-și mai dorește bordeluri legale” si publicat in ”Spectatorul”: În anul 2000, guvernul olandez a decis să le ușureze și mai mult viața proxeneților, traficanților si a clienților acestor bordeluri, legalizând comerțul și așa dezvoltat și evident al bordelurilor. Să o transformăm într-o meserie ca oricare alta! O dată eliberate femeile din această lume interlopă, șarlatanii, traficanții de droguri și cei de persoane vor dispărea!

La 12 ani după aceasta, putem observa rezultatele acestui experiment. În loc să ofere o mai bună protecție femeilor, doar s-a ajuns la dezvoltarea acestei piețe. În loc să concentreze bordelurile într-o zonă discretă și (retrasă) a orașului, industria sexului a împânzit întreg Amsterdamul – fiind practicat chiar și în stradă. În loc să acorde drepturi ”la locul de muncă”, prostituatele au ajuns să fie tratate de proxenți mai agresiv ca niciodată. Uniunea formată de guvern în vederea protejării lor este ocolită de majoritatea prostituatelor, cărora le este prea teamă să depună plângeri.

Conform noii legislații, proxeneții sunt denumiți acum oameni de afaceri sau antreprenori; abuzurile suferite de femei sunt considerate acum ”riscuri profesionale”, asemenea riscurilor la care sunt expuși cei de pe șantiere. Industria turismului sexual s-a dezvoltat mai rapid în Amsterdam decât orice alt tip de turism normal: iar pentru că orașul a devenit bordelul Europei, traficanții importă femei din Africa, Europa de Est și Asia pentru a face față diversității de cereri. Altfel spus, proxenetismul a rămas același, doar că acum este legal – violența încă este inerentă meseriei, iar traficul a crescut și mai mult. Consilierea femeilor să părăsească această meserie este aproape inexistentă. Imaginea murdară a meseriei nu a reușit să fie spălată prin binecuvântarea legală.

Guvernul olandez a sperat să joace rolul proxenetului cinstit, percepând o cotă-parte din practicarea prostituției prin intermediul impozitului. Însă, doar 5% dintre femei s-au înregistrat pentru plata impozitului, deoarece, oricât de legal ar fi, nici una dintre femeile implicate nu-și dorește să fie cunoscută ca fiind prostituată. Ilegalitatea doar a căpătat o formă nouă, ducând la creșterea traficului, a bordelurilor fără licență și a proxenetismului; iar fără nici o implicare din partea poliței, a fost și mai ușor să se încalce și restul legilor. Să procuri femei din afara Uniunii Europene, disperate după o viață nouă, continuă să fie ilegal. Însă niciodată nu a fost mai ușor să se facă acest lucru!

Această legalizare a impus înființarea de bordeluri în toate regiunile Olandei, indiferent dacă acestea le vroiau sau nu. Chiar dacă se opunea înființării bordelurilor, un oraș sau o localitate trebuia să permită măcar funcționarea unuia singur – iar refuzul de a acționa astfel era considerat o încălcare a legii federale fundamentale a muncii. Pentru mulți olandezi, legalitatea și decența au ajuns ireconciliabil separate. S-a dovedit a fi un eșec social, legal și economic – și în sfârșit, acest haos se apropie de final.

Explozia bordelurilor s-a încheiat. O treime din bordelurile din Amsterdam au fost închise pe motivul implicării crimei organizate, a traficanților de droguri și a creșterii traficului de femei. Poliția recunoște acum că districtul felinarelor roșii s-a transformat într-un port global al traficului de persoane și a spălării de bani. Străzile au ajuns împânzite de gangsteri care caută fete tinere, vulnerabile, pentru a le vinde bărbaților drept virgine supuse care îndeplinesc tot ceea ce li se spune. Mulți dintre cei care operează în domeniul turismului obișnuit – cel al muzeelor și al canalelor – se tem că vizitatorii acestora vor dispărea o dată cu reputația orașului…

Primarului orașului i-au trebuit 6 ani să recunoască public că acest experiment a fost un dezastru, un magnet pentru femeile traficate, traficanții de droguri și fetele minore. Zone din Rotterdam, Haga și Heerlen au fost închise în condiții similare. Soluția în acest caz este clară: anularea legalizării. Legalizarea nu a adus emancipare. Dimpotrivă, a dus la tratamentul îngrozitor, inuman și degradant al femeilor deoarece a declarat ca fiind acceptabilă vânzarea de ființe umane. Și pe măsură ce guvernul olandez se va auto-reforma din proxenet în protector, va avea timp să mediteze asupra prejudiciilor aduse femeilor afectate de acest experiment social dezastruos.

O cultura a drogurilor

Citam din articolul Ceciliei Rodriguez ”Olanda se apleacă asupra propriului Turism al Drogurilor-și –al – Morții” publicat în revista Forbes

Două vechi dezbateri au ajuns din nou în centrul atenției în Olanda, ambele referitoare la turismurile greu-de-definit: ”Turismul negativ”, ”Turismul medical” sau mai puțin controversatul ”Turism nou”. Lăsând la o parte etichetele, acestea sunt de fapt îndelung controversatele și speculatele: turism al drogurilor și turism al suicidului asistat. Ambele forme au format titlurile primei pagini a ziarelor deoarece guvernul conservator olandez dorește să elimine turismul drogurilor și să-l reducă pe cel al eutanasiei, împotriva opoziției vehemente a partidelor liberale, oficialilor locali, mișcărilor civice, temându-se de efectele pe care aceste măsuri le-ar putea avea asupra economiei naționale și locale.

Pentru mulți tineri europeni, prima lor călătorie în Amsterdam, neînsoțiți de părinți, este considerată un ritual al devenirii, și aceasta nu datorită arhitecturii unice, a frumoaselor canale și a muzeelor bogate în artefacte, ci mai degrabă pentru posibilitatea de a explora cafenelele de renume internațional unde pot achiziționa marijuana în cantități reduse pe care să o poată consuma în mod legal.

Însă aceasta este o afacere de proporții uriașe. Conform lui Tahira Limon, purtătorul de cuvânt al orașului, din cei 4 – 5 milioane de vizitatori anuali ai Amsterdamului, 23% declară că vizitează o cafenea olandeză. Guvernul federal dorește să oprească acest lucru și a adopat diverse metode în vederea atingerii acestui scop. Mai întâi, începând de anul trecut, au interzis în orașele de sud, printre care și Maastrichtul, vânzarea marijuanei tuturor străinilor, cu excepția germanilor și belgienilor, în vederea diminuării traficului. Apoi, această prohibiție a fost extinsă asupra tuturor regiunilor și vizitatorilor. Amsterdamul a fost exclus deoarece guvernul local nu accepta restricții, iar cafenelele au reușit să exercite suficientă presiune împotriva întârzierii aplicării lor. Dar asta până acum.

Dacă Primul Ministru Mark Rutte reușește să-și impună punctul devedere, orice rezistența va deveni inutilă. Menționând printre altele industria ilegală a drogurilor presupus a fi desfășurată în jurul cafenelelor, luna viitoare guvernul plănuiește să demareze prima etapă a programului de reducere a activității cafenelelor, sperând prin aceasta eradicarea întregului turism al dorgurilor până la finele anului.

O cultura a eutanasiei si mortii

Referitor la celălalt turism incriminat mai sus, în mod oficial doar rezidenții olandezi ar trebui să primească asistență medicală în efectuarea eutanasierii. Însă legea nu interzice doctorilor să realizeze eutanasiere și non-rezidenților. Olanda a fost prima țară care a legalizat sinuciderea, iar legalizarea dreptului de a se sinucide este considerat cel mai liberal drept în întreaga lume, deși se aplică doar cazurilor de suferință ”insuportabilă și iremediabilă”. (Cu toate acestea, Olanda nu este unica destinație pentru efectuarea unei eutanasieri legale. Prima și cea mai căutată este Zurich, în Elveția, unde sute de turiști, în special britanici, călătoresc pentru a-și pune capăt vieții.)

Nu industria suicidului asistat se gasește în spatele ultimei controverse, ci mai degrabă pericolele ulterioare care ar putea degenera din această situație, asemenea cazului ”cafenelelor”, datorită a două noi inițiative promovate de organizația Dreptului de a Deceda: transformarea eutanasiei în ceva universal acceptat prin crearea unor echipe mobile care să asiste pacienții în efectuarea eutanasierii lor acasă; și prin propunerea unei legislații care să acorde dreptul de a deceda tuturor persoanelor de peste 70 de ani.

Membrii conservatori ai guvernului și diverse organizații religioase se tem că astfel de măsuri ar putea genera o creștere a turismului eutanasiei. Corectă sau nu, reputația îndelungată a țării ca și un refugiu al cazurilor de trăiește-și–lasă să trăiască –sau mori-și-lasă să moară- este atacată mai mult ca niciodată.

Cîteva consideraţii procedurale despre procesul Mântuitorului


Procesul Mântuitorului a comportat două faze: cea religioasă (iudaică) și cea legală (romană).
Mai întâi este încercarea conducătorilor religioși de a tranșa acest caz într-un cadru strict intern și lui Iisus din Nazaret imputându-i-se o vină de ordin religios.
Cel mai probabil Iisus a fost arestat în Ghetsimani de garda Templului și, după ce a fost legat, a fost dus mai întâi la Ana care era socrul Marelui Preot în exercițiu, Caiafa. Această etapă din planul de stopare a activității Profetului din Nazaret era una care avea un caracter preliminar, posibil cu scopul de a-L avertiza pe Acesta despre consecințele continuării unei lucrări agresive împotriva intereselor reprezentate de clanul al cărui exponent era Ana.
Analizând alte relatări biblice în care Ana mai este văzut în ipostaze asemănătoare (cazul înregistrat de Luca în Faptele Apostolilor 4:1-21) putem presupune că acesta a încercat ceva asemănător și în cazul lui Iisus: un compromis care să aducă rezultate avantajoase pentru Ana și cei care conduceau religios națiunea iudaică. Da fapt evanghelistul Ioan înregistrează această dicuție: Marele preot a întrebat pe Iisus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui. Iisus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi Iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.” La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, care stăteau acolo, a dat o palmă lui Iisus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” Iisus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” Ana L-a trimis legat la marele preot Caiafa. (Ioan 18:19-24).
Răspunsul Domnului Iisus la întrebările lui Ana îl fac pe acesta să înțeleagă că nu există loc pentru compromis. Fostul Mare Preot renunță și Iisus este trimis la Caiafa pentru ca acest caz să fie rezolvat înt-un alt fel. Se dorea însă ca problema să rămână una de ordin intern iar autoritățile romane să nu fie implicate.
De data aceasta, procedural, Sinedriul se autosesisează și cercetează cazul trimis spre judecare. În timpul Domnului Iisus acest for conducător avea doar competențe de ordin religios și nu putea să aplice pedeapsa cu moartea, aceasta fiind un atribut exclusiv al reprezentatului puterii romane, în cazul de față, a prefectului Pilat. Dacă Sinedriul considera că o persoană a săvârșit o faptă deosebit de gravă și care putea fi sancționată prin aplicarea pedepsei capitale, acesta trebuia să se adreseze lui Pilat și să-și susțină acuzațiile potrivit legii romane. Dacă fapta putea fi încadrată într-una dintre crimele grave prevăzute de legea romană, magistratul putea ratifica acuzația Sinedriului și putea pronunța pedeapsa capitală.
Odată ajuns în fața forului de judecată, pentru Iisus exista doar o singură posibilitate: ori achitarea ori condamnarea Sa. Totuși, având în vedere contextul situației, se putea urma o a treia cale, cale pe care conducătorii religioși au urmat-o în alte situații: omorârea cu pietre (vezi cazul femeii prinse în preacurvie- Ioan 8:1-5 și cazul primului martir al Bisericii, Ștefan- Faptele Apostolilor 7:51-60).
Este posibil ca Marele Preot să fi avut în minte acest mod de soluționare a cazului Nazarineanului: să-L provoace pe Iisus să rostească o blasfemie (sigur considerată așa după judecata lor) gravă care să nască o așa indignare încât participanții să procedeze la execuția lui Iisus fără nici o altă judecată. În felul acesta ar fi pus rapid capăt problemei.
Membrii Sinedriului căutau o vină Lui Iisus și pentru aceasta au pregătit și martori mincinoși. Iată relatarea evanghelistului Marcu: Preoţii cei mai de seamă şi tot soborul căutau vreo mărturie împotriva lui Iisus, ca să-L omoare; dar nu găseau nici una.Pentru că mulţi făceau mărturisiri mincinoase împotriva Lui, dar mărturisirile lor nu se potriveau. Unii s-au sculat şi au făcut o mărturisire mincinoasă împotriva Lui, şi au zis: „Noi L-am auzit zicând: „Eu voi strica Templul acesta, făcut de mâni omeneşti, şi în trei zile voi ridica un altul, care nu va fi făcut de mâni omeneşti.” Nici chiar în privinţa aceasta nu se potrivea mărturisirea lor. (Marcu 14:55-59). Deși au făcut toate aceste aranjamente, Caiafa realizează că se află într-un impas (nu s-a ajuns la linșajul Nazarineanului) și atunci alege varianta cea mai puțin dorită și anume cea legală. În sensul acesta Caiafa interoghează pe Iisus: Marele preot L-a întrebat iarăşi, şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Da, Sunt” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osîndit să fie pedepsit cu moartea. Şi unii au început să-L scuipe, să-I acopere faţa, să-L bată cu pumnii, şi să-I zică: „Prooroceşte!” Iar aprozii L-au primit în palme… Dimineaţa, preoţii cei mai de seamă au făcut îndată sfat cu bătrânii, cărturarii şi tot Soborul. După ce au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat. (Marcu 14: 61-65 și 15:1). Crima care îi era imputată lui Iisus era aceea de a se pretinde Fiul lui Dumnezeu. Hotărârea lor a fost că pentru aceasta Iisus merită pedeapsa capitală. Dar acum Sinedriul era în situația de a fi obligați să urmeze procedura legală: să constate fapta, să admită necompetența lor de a condamna la moarte, să trimită cauza spre instanța competentă în a pronunța condamnarea la moarte.
În felul acesta se ajunge la a doua fază a procesului Mântuitorului și anume judecarea Sa de către singurul judecător competent, prefectul roman al provinciei, în persoana lui Pilat din Pont.
Procedura romană care putea fi aplicată în această speță era cea extraordinară (dreptul roman a cunoscut în evoluția sa trei proceduri: procedura legis-acțiunilor, procedura formulară și procedura extraordinară). Palestina din timpul lui Iisus era provincie romană și era administrată direct de împărat prin prefectul lui. Această procedură cuprindea de obicei patru părți: acuzarea, interogatoriul, mărturisirea acuzatului (dacă exista) și sentința. Redau în continuare desfăsurarea procesului roman așa cum o prezintă evanghelistul Ioan: Au adus pe Isus de la Caiafa în odaia de judecată: era dimineaţa. Ei n-au intrat în odaia de judecată, ca să nu se spurce şi să poată mânca Paştele. Pilat, deci, a ieşit afară la ei, şi le-a zis: „Ce pâră aduceţi împotriva omului acestuia?” Drept răspuns, ei i-au zis: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba, prin care arătase Isus cu ce moarte avea să moară. Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” Pilat a răspuns: „Eu Sunt Iudeu? Neamul Tău şi preoţii cei mai de seamă Te-au dat în mâna mea: ce ai făcut?” „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” „Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” Pilat I-a zis: „Ce este adevărul?” Dar, fiindcă voi aveţi obicei să vă slobozesc pe cineva de Paşte, vreţi să vă slobozesc pe Împăratul Iudeilor?” Atunci toţi au strigat din nou: „Nu pe El, ci pe Baraba!” Şi Baraba era un tîlhar… Atunci Pilat a luat pe Isus, şi a pus să-L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Şi-I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis Iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El.” Isus a ieşit, deci, afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată omul!” le-a zis Pilat. Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L” le-a zis Pilat „căci eu nu găsesc nici o vină în El.” Iudeii i-au răspuns: „Noi avem o Lege, şi după Legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu.” Când a auzit Pilat aceste cuvinte, i-a fost şi mai mare frică. A intrat iarăşi în odaia de judecată şi i-a zis lui Isus: „De unde eşti Tu?” Dar Isus nu i-a dat nici un răspuns. Pilat I-a zis: „Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!”„N-ai avea nici o putere asupra Mea” i-a răspuns Isus „dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.” De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.” Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre” iar evreieşte: „Gabata.” Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. (Ioan 18:28-40 și 19:1-16a)
Pe baza relatării lui Ioan dar și a celorlați evangheliști fac câteva observații de ordin procedural.
1. Aflarea acuzațiilor: „Ce pîră aduceţi împotriva omului acestuia?” (v.29)
La aceasta acuzatorii raspund vag: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale.” (v.30).
Analizând la rece acuzațiile aduse, Pilat ajunge la convingerea că Iisus nu a înfăptuit nimic împotriva intereselor Romei și încearcă să retrimită cazul în Sinedriu: Atunci Pilat le-a zis: „Luaţi-L voi, şi judecaţi-L după legea voastră.” (v.31) . Pentru că Sinedriul avea doar competențe religioase și nu putea aplica decât pedepse corecționale Iisus nu ar fi putut fi condamnat la moarte. Realizând pericolul pentru planul lor de eliminare a lui Iisus ei susțin cu insistență incompetența instanței lor și competența deplină a prefectului roman: „Nouă nu ne este îngăduit de Lege să omorâm pe nimeni” I-au zis Iudeii. (v. 31f). În același timp își dezvăluie adevăratele intenții în fața lui Pilat: Iisus din Nazaret trebuie să moară!
Evanghelistul Luca ne prezintă modul în care o acuză de ordin religios pentru care Pilat refuză să se pronunțe este convertită într-una de ordin politic pentru care prefectul va fi obligat să dea o sentință: Şi au început să-L pîrască, şi să zică: „Pe omul acesta l-am găsit aţâţând neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicând că el este Hristosul, Împăratul.” (Luca 23:2). Din acest moment crima lui Iisus nu mai este prezentată ca fiind de ordin religios ci ea este una politică: lezmajestate!
2. Interogatoriul acuzatului
Prin această acuzație autoritatea romană devine competentă și Pilat este interesat să lămurească situația. Pilat a intrat iarăşi în odaia de judecată, a chemat pe Isus şi I-a zis: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” (In. 18:33) la care Iisus răspunde: De la tine însuţi zici lucrul acesta sau ţi l-au spus alţii despre Mine!” (v.34). Acest răspuns ar putea să însemne: Tu zici aceasta sau Da, într-adevăr sunt! La raspunsul lui Iisus Pilat recunoaşte nevinovăţia Acestuia: „Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” (Luca 23:4f). Pilat, poate marcat de îndoială, încearcă să scape de acest caz şi îl trimite spre judecare lui Irod. Irod refuză să judece acest caz şi, după ce Îl batjocoreşte pe Iisus, îl trimite la Pilat. (Luca 23:6-11)
Neputând să scape de acest caz care probabil îi devenise o povară, prefectul încearcă o altă strategie: eliberarea unui condamnat cu ocazia Paştelui. Ceea ce constatase până la acel moment (că Iisus din Nazaret este nevinovat) şi mesajul pe care i l-a trasmis soţia sa în urma unui vis l-au determinat pe Pilat să apeleze la consultarea mulţimii: La fiecare praznic al Paştelor, dregătorul avea obicei să sloboadă norodului un întemniţat, pe care-l voiau ei. Pe atunci aveau un întemniţat vestit, numit Baraba. Când erau adunaţi la un loc, Pilat le-a zis: „Pe care voiţi să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care se numeşte Hristos?” Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui. Pe când sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui.” (Matei 27:15-19). Probabil că ajunsese la convingerea că, în faţa dovezilor, cel care va fi condamnat în urma consultării populare va fi Baraba, adevăratul călcător de lege. Dar s-a înşelat!
La acest punct al procesului conducătorii iudei adoptă o altă strategie şi, aţâţând mulţimea adunată, procedează la un adevărat şantaj: Pilat trebuie să-l condamne altfel va urma tulburare până la răscoală! Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. Dregătorul a luat cuvântul, şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba” au răspuns ei. (Matei 27: 20-21)
Potrivit relatărilor evanghelice se pare că, în dorinţa de a scăpa de această nedorită situaţie în care se afla- de a condamna un nevinovat, pilat dispune flagelarea Domnului Iisus pentru a stârni mila mulţimii. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.”- Luca 23:22f şi Atunci Pilat a luat pe Iisus, şi a pus să-L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap, şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El, şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul Iudeilor!” Şi-I dădeau palme. Pilat a ieşit iarăşi afară şi a zis Iudeilor: „Iată că vi-L aduc afară, ca să ştiţi că nu găsesc nici o vină în El.” Iisus a ieşit, deci, afară, purtând cununa de spini şi haina de purpură. „Iată omul!” le-a zis Pilat. Când L-au zărit preoţii cei mai de seamă şi aprozii, au început să strige: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” „Luaţi-L voi şi răstigniţi-L” le-a zis Pilat „căci eu nu găsesc nici o vină în El.” (Ioan 19:1-6). Aşa cum istoria a înregistrat, toate acestea nu au avut efectul scontat de prefect, mulţimea fiind manipulată grosolan de către conducătorii iudei.
Ca un ultim gest de a se desolidariza de o mulţime care îi cerea să pronunţe o sentinţă percepută ca fiind nedreaptă, Pilat se spală pe mâini, nedorind să fie parte la decizia lor. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu Sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” (Matei 27:24) Era gestul unui magistrat din antichitate care se desolidariza de o mulţime care îl obliga să procedeze la o decizie care îi producea dezgust şi silă.
3. Pronunţarea sentinţei
Acuzatorii cereau ca Iisus din Nazaret să fie condamnat la moarte pentru lezmajestate, faptă incriminată de legea romană în vigoare la acel moment. Printr-o lege din anul 46 în.Cr. sub domnia lui Iulius Cezar a fost incriminată infracţiunea de crimen laese majestatis populi romani. Potrivit acestei legi, persoana care a tradat Cezarul, a luat în derâdere, a batjocorit numele sau imaginea acestuia sau a atentat la siguranţa sau integritatea autorităţii Romei ori a reprezentanţilor împăratului putea fi pedepsită cu moartea. De această lege s-a folosit Pilat pentru a pronunţa o sentinţă în acest caz. Dar Iudeii strigau: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.” Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Iisus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre” iar evreieşte: „Gabata.” Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: „Iată Împăratul vostru!” Dar ei au strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!” „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe Cezarul!” Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat, deci, pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească. (Ioan 19:12-16)
Cazul de faţă fiind al unui peregrin ( Domnul Iisus nu era cetăţean roman aşa cum a fost apostolul Pavel) se aplica procedura extraordinară şi, mai mult ca sigur, cauza şi rezultatul ei nu au fost consemnate în vreun înscris care să fie comunicat la Roma. Se pare că singura consemnare a fost cea de pe titulus-ul care a fost pus deasupra crucii. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii, şi era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul Iudeilor.” Mulţi din Iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte. Preoţii cei mai de seamă ai Iudeilor i-au zis lui Pilat: „Nu scrie: „Împăratul Iudeilor”. Ci scrie că El a zis: „Eu Sunt Împăratul Iudeilor.” „Ce am scris, am scris” a răspuns Pilat. (Ioan 19:19-22)
Potrivit regulilor procedurale de atunci sentinţa era pronunţată de judecător care rostea în latină cuvintele Ibis in crucem!. În felul acesta se încheia judecată şi se trecea apoi la executarea sentinţei. Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit. Pilat a Hotărât să li se împlinească cererea. Le-a slobozit pe cel ce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să-şi facă voia cu El. (Luca 23:22-25)
Astfel s-a încheiat unul dintre cele mai răsunătoare procese din istorie, dar şi unul dintre cele în care s-a pronunţat cea mai nedreaptă sentinţă!
După terminarea acestei ultime faze în faţa prefectului roman Iisus este crucificat între doi făcători de rele. Iisus Însuşi a profeţit despre moartea Sa care nu era o victorie a conducătorilor religioşi iudei ci era împlinirea planului divin de salvare a omenirii pierdute. „Iată,” a zis El, „ne suim la Ierusalim, și Fiul Omului va fi dat în mâinile preoților celor mai de seamă și cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâinile Neamurilor, care își vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa, și-L vor omorî; dar, după trei zile, va învia. (Marcu 10:33-34). Căci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujească şi sa-Şi dea viaţa răscumparare pentru mulţi!” (Marcu 10:45). Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Iisus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiti; pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
( Faptele Apostolilor 2:22-24)
Învierea lui Iisus a confirmat nevinovăţia Lui şi El este acum Regele regilor şi Domnul Domnilor. Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care Sunt cu El, de asemenea, îi vor birui. (Apocalipsa 17:14)
Iubite cititor, asigură-te că eşti de partea câştigătoare!

Nor de etichete

Vaisamar

Unseasonable musings for times out of joint

Explicații la Biblie

“Cercetați Scripturile pentru că ele vorbesc despre Mine“

trecând prin anotimpuri

cu aproape tot ce-mi place...

Marius Cruceru

...fără cravată

cALEb (כָּלֵב), robul Regelui său: ISUS

Fiţi binecuvântaţi de Domnul!

Iulia Motoc

Not only must Justice be done; it must also be seen to be done

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

orthonews.ro

Proclamarea victoriei lui Iisus

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Pastor Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Penticostalismul AZI

Trezire și reformă în România

Răscumpărarea memoriei

Cultul Penticostal în comunism

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

Ziarul Gandul

Proclamarea victoriei lui Iisus

%d blogeri au apreciat asta: