Proclamarea victoriei lui Iisus


Cea de a III-a zi a Congresului a început cu un moment de rugăciune condus de fratele Nelu Moldovan.
imageAm fost îndemnati sa multumim, sa mijlocim pentru cei bolnavi, sa ne rugam pentru reușita proiectului “Universitatea Crestina”, pentru misiunea in lumea musulmană, si lucrarea de evanghelizare interna. Exista 100 de orașe si comune cu peste 10000 de locuitori in care nu exista nici o biserica penticostala. Ținta este ca pana la celebrarea Centenarului CCPR situația sa fie alta.
Dupa rugaciune, fratele Stefan Ivan ne-a condus in al doilea moment de rugaciune. Ne-am rugat pentru slujirea proprie, pentru inspirație in transmiterea mesajului si pentru relațiile cu cei care ne ajuta in lucrare.
In cântare am fost condusi de fratele Marius Livanu.
Apoi au început dezbaterile si votul in legatura cu propunerile de modificare ale statutului.
image
In aceasta zi fratele Nelu Filip a fost cel care a citit articolele propuse spre modificare.
La fel ca in ziua a II-a unele articole au trecut foarte repede insa la altele au fost dezbateri serioase. Ca si in postarea anterioară le voi prezenta pe cele de interes major.
– art. 85:” a) îndrumă şi controlează activitatea Comitetului executiv;
b) înfiinţează şi organizează departamente de lucru, aprobă regulamentele acestora şi verifică activitatea acestora;
c) duce la îndeplinire hotărârile Congresului şi ale Conferinţei naţionale ale Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, delegând sarcini specifice Comitetului Executiv şi comisiilor de specialitate;
d) analizează situaţia generală din cadrul Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România şi face recomandări bisericilor şi celorlalte părţi componente, pentru buna desfăşurare a activităţii acestora;
e) hotărăşte, când situaţia o impune, excluderea din Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România a unei biserici sau a altei părţi componente, care s-a abătut de la doctrina penticostală sau de la morala creştină;
f) hotărăşte colaborarea Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România cu organizaţii penticostale, evanghelice, ecumenice sau filantropice atât din interiorul, cât şi din exteriorul ţării, în condiţiile păstrării identităţii spirituale şi administrative;
g) descarcă de gestiunea anuală Comitetul executiv, după prezentarea raportului Comisiei de cenzori;
h) votează bugetul Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;
i) aprobă cumpărări şi vânzări de bunuri imobile necesare activităţii centrale;
j) îi validează sau îi invalidează, atunci când situaţia o impune, pe rectorul Institutului Teologic Penticostal, profesorii Institutului Teologic Penticostal, pe redactorul-şef al publicaţiei centrale de presă, pe preşedintele şi pe directorul Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;
k) judecă abaterile de la conduita creştină sau de la Mărturisirea de credinţă ale slujitorilor şi ia hotărâri în acest sens, ca instanţă de apel;
l) stabileşte perioadele pentru alegeri în bisericile locale, la comunităţile regionale, teritoriale sau etnice şi la nivel central.”
La acest articol la litera f subsemnatul a propus eliminarea cuvântului “ecumenice” ceea ce s-a si întâmplat.
– art. 86 al.1:” Comitetul Executiv are in responsabilitate conducerea curenta a CCP- Biserica lui Dumnezeu Apostolica din România prin Biroul Permanent si este compus din președinte, vicepreședinte, secretar general si toți președinții de Comunitati Regionale, Teritoriale si Etnice care îndeplinesc norma de reprezentare in Consiliul Bisericesc.”
Fratele Nelu Filip a argumentat ca membrii CE sa fie aleși de Congres si sa nu intre prin reprezentare (a susținut forma veche a articolului).
Fratele Romu Mocan a susținut ceea ce a prezentat fratele Nelu Filip.
Fratele Moldovan Ioan a precizat ca aceasta noua forma a fost votatata in secret in cadrul CB si a trecut. El susține noua forma.
Fratele Moise Ardelean a adus argumente pentru susținerea formei vechi.
Fratele Valer Mocan a susținut noua forma.
Fratele Titus Coroban a susținut ca trebuie sa-i alegem pe cei mai buni pentru aceste poziții, deci vechea forma.
Fratele Nicu Oros- Congresul trebuie sa aleagă.
Fratele Florin Ianovici susține noua forma.
Fratele Vasile Bojor- sa lucram calauziti de Duhul Sfânt.
Fratele Relu Moldovan- noua forma reduce dreptul de alegere al Congresului. Care mai este rolul Congresului? Cu cât echipa este mai mare cu atât decizia este mai grea.
S-a supus la vot. Forma noua a obținut doar 65 de voturi, deci a rămas vechea forma, adică prin votul Congresului nu prin reprezentare.
S-a anunțat apoi si cât s-a dăruit la colecta pentru Universitatea Crestina.
– art. 87 al.4:” Nu se admite cumul de funcţii şi mai mult de două mandate consecutive pentru poziţiile executive (preşedinte, vicepreşedinte, secretar), la nivelul Comitetului Executiv şi la nivelul comunităţilor regionale, teritoriale sau etnice.”
Fratele Popan din Arad a cerut ca acest articol sa fie aplicat începând cu alegerile care vor avea loc la anul viitor, si din câte am înțeles, cei ce sunt acum in exercitiul unei funcții, deja li se considera ca au un mandat si vor mai avea dreptul doar la unul, ceea ce înseamnă o aplicare retroactiva a legii noi, lucru posibil in măsura in care acest aspect este precizat in legea noua.
Fratele Mircea Demean a propus sa nu se poată cumula funcțiile de pastor principal intr-o biserica locală si funcția executivă la nivel regional sau central. In jurul acestei propuneri a fost o dezbatere mai lunga.
Fratele Titus Coroban- funcția nu trebuie confundata cu slujba.
Fratele Emil Mestereaga- pledez pentru forma propusă de Demean.
Fratele Pintilie- daca biserica locală accepta ca unul dintre frați sa ocupe si o astfel de poziție este o problema a bisericii locale. Daca se pune problema fratelui care accede intr-o astfel de funcție doar biserica locală poate hotarâ.
Fratele Moise Ardelean- este o problema a bisericii locale si a pastorului. Nu as avea curajul sa renunț la pastoratie pentru o funcție executivă.
Un alt frate- subscriu la spusele fratelui Ardelean; unii pastori pot mai mult alții mai puțin.
Fratele Vasilica Croitor- o problema a bisericii locale- este doar o jumătate de adevăr si nu poate fi acceptata. Cei ce răspund direct de o biserica locală si in același timp ocupa o funcție executivă la aceste niveluri nu pot sa se ocupe si de problemele care apar in tara.
Diferența dintre funcție si slujba este fortata; nu putem sa ne jucam cu semantica cuvintelor.

Fratele Florin Ianovici- Atunci cand modificarea a fost propusă s-a avut in vedere cumulul de funcții între pozitiile executive regionale si centrale nu intre slujba de pastor si o funcție executivă. Apoi a citat din Matei 25:” Celui ce are i se va da si va prisosi”- spunând aceasta a respins propunerea fratelui Demean.
Fratele Nelu Gurau- este o propunere revolutionara, ceea ce nu înseamnă ca este neaparat nepotrivita; trebuie sa cumpanim bine.
Fratele Vanciu: sa rămânem la forma veche a articolului, sa nu existe limitarea la doua mandate.
Fratele Petras Nicolae- se pot face amândouă lucrări in același timp.
Fratele Șerban- Scriptura spune ca orice lucru își are vremea lui sub soare; poate ca in viitor propunerea fratelui Demean va fi acceptata, la fel cum s-a acceptat acum si limitarea la doua mandate, ceea ce alta data nu a fost acceptat, pentru ca nu a fost vremea.
Probabil ca a fost cel mai dezbătut articol, 16 persoane luând cuvantul. Doar 31 au votat împotriva formei propuse. Articolul a trecut.
– art. 94 al.7: ” in plan spiritual si dogmatic, deciziile instituțiilor de invatamant superior se vor subordona CB al CCP, conform Mărturisirii de credință si a Statuttului CCP.”
Fratele Oros Zoltan a susținut ca biserica penticostala nu are dogme ci are doctrine. In spirijinul acestei opinii a vorbit si fratele Ciprian Terinte (oferind o explicație academica) si astfel a fost înlocuit “dogmatic” cu “doctrinar”.
– art. 105:” Inregistrările făcute în cadrul serviciilor divine ale bisericii, nu pot fi folosite în spaţiul public decât cu acordul conducerii acesteia.”
Un frate a cerut sa existe un purtător de cuvânt al CCPR care sa fie cunoscut de presa.
Fratele Rivis Tipei a precizat ca fratele Florin Ianovici a reprezentat președinția CCPR si Biroul Permanent. El a vorbit in numele CCPR.
Congresul s-a încheiat cu un cuvant de multumire din partea fratelui Rivis Tipei adresat participantilor. Am fost îndemnati sa plecam cu gânduri bune si de pace. CP si misiunea penticostala sa ia amploare. Duhul Sfânt sa lucreze in biserica si in slujitori. A fost apoi rugăciunea finala.
Am postat aceste lucruri așa cum le-am perceput. Am avut in vedere sa redau faptele așa cum s-au derulat. Nu am emis in aceste postări opinii sau judecăți despre cele petrecute, mi-am spus punctul de vedere asupra unor aspecte in Congres. Cred ca este necesară transparenta si am observat ca exista un interes din partea celor ce sunt slujiti de către pastorii CCPR ,si nu numai ,despre ceea ce discutam in întâlnirile noastre.
Daca îmi va permite timpul , intr-o viitoare postare voi încerca sa prezint si câteva opinii personale despre fondul dezbaterilor si despre cadrul organizatoric in care s-a desfășurat acest Congres.

Comments on: "Congresul CCPR, Sovata 2013- ziua 3" (16)

  1. Multumim de efortul de a ne tine la curent cu cele discutate. Buna treaba!

    • Multmesc pentru apreciere. Stiu ca exista interes. De multe ori, pentru a se critica ceea ce se intampla. Consider ca acei ce citesc relatarea faptelor pot singuri sa isi formeze o parere despre aceste intalniri. Cred ca mai multa transparenta ne ajuta sa fim mai bine intelesi, ceea ce este atat in avantajul celor interesati dar si a CCPR.

  2. Pace. As dori sa stiu daca un frate poate fi in acelasi timp casier,diacon si administrator de adunare si la ce articol din statut scrie asta ? Multumesc frumos .

  3. Am citit statutul si nu gasesc nimic despre cumulul de functii.Mentionez ca fratele respectiv face parte si din comitet (membru in comitet,casier,diacon si administrator )

    • Ai discutat cu pastorul bisericii despre această situaţie? I-ai cerut explicaţii? Cred că el este cel mai în măsură să ofere explicaţii despre această situaţie pentru o cunoaşte în mod direct şi are responsabilităţi directe.

  4. Tot nu mi-ati raspuns : e normal acest lucru sau nu ????

    • Dacă există un comitet şi membrii au împărţite responsabilităţile, adică unul e conducător, altul casier, alţii cenzori, nu e normal şi nici statutar ca o persoană să le facă pe toate. Cred că acum ţi-am răspuns :)

      • S-a ajuns aici din mai multe cauze : fratele respectiv impreuna cu sotia lui desfasurau activitatea de curatenie la biserica,de vreo 10 ani, apoi a fost numit in comitet si apoi casier ,anul trecut a fost facut diacon si in acest an s-a mutat la adunare si este si administrator (custode ).Mentionez ca este vorba de o biserica din diaspora si ca pastorul si fratele respectiv sunt din aceeasi zona din Romania. Numirea a fost facuta fara votul Adunarii Generale:
        Art. 30 Atribuţiile Comitetului bisericii sunt:
        h) întocmeşte statul de funcţii şi personal al bisericii şi angajează personal de serviciu în baza hotărârilor Adunării Generale.

        Nu stiu daca se mai poate face ceva,deja fratele si-a predat apartamentul in care statea in oras cu chirie si s-a mutat la adunare intr-un apartament.Mai mentionez si ca activitatea de curatenie este retibuita si locuinta de la adunare este gratuita cu toate cheltuielile incluse.
        Domnul sa aiba mila ! Asta este situatia la ora actuala .

  5. Nu mai aveti nici un raspuns ?

    • Cât suntem în viaţă încă se mai poate face ceva. Şi încă se pot face multe. După ce murim nu mai putem face nimic:)
      Normal ar fi ca cei din comitet să se sesizeze în legătură cu această situaţie; trebuie stat de vorbă cu fratele pastor să vedeţi ce motive a avut când a luat această decizie; şi trebuie ca fratele pastor împreună cu fraţii din comitet să repună în atribuţiile pe care le-au avut pe cei din comitet; adică cel ce a fost casier să îşi reia rolul şi atribuţiile, cei ce sunt cenzori la fel; fratele diacon să se ocupe de diaconie şi poate dacă i se acorda slujirea de administrator să o facă bine; toate însă să căutaţi să le faceţi pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binele bisericii locale; să nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din răzbunare.

  6. Interesant,pt voi tinta e Centenarul CCPR ,pentru alti tinta e Cristos.In tot articolul nu ati pomenit odata numele lui Isus.Pt cine faceti toate aceste congrese???Daca tinta nu e Cristos???PCR ori CCPR e totuna ,e condus de aceasi oameni care au facut cursurile la securitate.Reguli si legi omenesti unde Cristos nu e tinta sau Capetenia.Faptele Apostolilor 15 cu 28 spune Caci sa parut Duhului Sfant si noua::prima data Duhul Sfant si apoi ei.La voi e doar voi.Doar titlul postului e numit Isus biruitorul,dar din pacate pt voi vad ca nu e tinta.Iar Vaasile Bujor intelege ca trebuie lucrat calauziti de Duhul Sant.In rest e totul un program politic nimic de-a face cu Cristos.Vorbiti mai mult de Cristos nu de legile voastre omenesti pretinzand ca un partid ccpr=pcr este instrumentul lui D-zeu.O zi buna.

    • Dacă te uitai cu atenţie ai fi văzut că postarea spune că am început cu un moment de rugăciune; aici era Iisus, dar nu L-ai văzut. Aşa că data viitoare fii mai atent!

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Nor etichete

pastor ciprian barsan

din inima pentru tine...

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Mesaje pentru viață

Pentru că viața ta contează

Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus

nevoinţe şi străduinţe ale minţii şi inimii

Blog juridic

Materiale Drept|Referate|Proiecte

Revista Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din Romania

Monergism

Biserica Creștină Baptistă Reformată din București, doctrinele harului, predici Charles Spurgeon, baptişti calvinişti, calvinism, Reforma protestantă, istoria Bisericii, apologetică, studii biblice, Reformed Baptists Mission Romania

Proclamarea victoriei lui Iisus

Proclamarea victoriei lui Iisus

Proclamarea victoriei lui Iisus

Bellum omnium

blog George Damian

Stelian Tănase | Stelian Tănase

Proclamarea victoriei lui Iisus

Coram Deo

Proclamarea victoriei lui Iisus

Ziarul Gandul

Proclamarea victoriei lui Iisus

ECHILIBRU

Just another WordPress.com weblog

CRISTI DANILEŢ - judecător

despre sistemul juridic şi magistrati

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 290 other followers

%d bloggers like this: